Rapsodul craiovean Ion Crețeanu, la Festivalul de Folclor internațional „Se întâlnește dor cu dor” din Spania

0
844

În zilele de 19 și 20 septembrie, Federația Asociațiilor de Români (FEDROM) din Spania va organiza Festivalul de Folclor internațional „Se întâlnește dor cu dor”, care va avea loc în sala de teatru a Centrului cultural La Jaramilla din Coslada (localitate aflată la 12 kilometri de Madrid, de circa 90.000 de persoane, din care 18% sunt români, conform datelor din Padron Municipal), informează organizația într-un comunicat preluat de Agerpres. La acest eveniment artistic este invitat și maestrul Ion Crețeanu, unul dintre ultimii 20 de cobzari autentici ai României, membru al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România și declarat de UNESCO Tezaur uman viu. Cu același prilej va avea loc și un recital al Domnicăi Dolga, interpretă de muzică populară cu o importantă carieră artistică din zona Bistrița-Năsăud.

În cadrul celor două zile de festival vor putea fi vizitate o expoziție de artizanat, din colecțiile personale ale Eugeniei Mateescu și Ica Tomi, una de pictură, semnată Ica Oniga, de artă decorativă a Elenei Ninerică, precum și de ceramică și pictură sub semnătura Nicoletei Kirilă Minca. Cele cinci artiste românce vor crea împreună o expoziție deosebit de frumoasă și reprezentativă a culturii românești, care va fi deschisă la Teatrul Jaramilla.

Alături de Ion Crețeanu și Domnica Dologa, care vor cânta atât sâmbătă, cât și duminică, vor urca pe scenă artiști români rezidenți în Spania, dar și grupuri folclorice din Bulgaria, Ecuador și Spania. Sâmbătă, 19 septembrie, vor susține recitaluri Nelu Boboilă, Ionuț Tomoioagă și Nicolae Petriman, acompaniați de formația MYSTIC Madrid, și grupul folcloric CFB Balcan, care va interpreta piese din folclorul bulgar.

Duminică, 20 septembrie, va evolua grupul artistic de copii al asociației ProVitaLex, cu o suită de dansuri populare. Soliști vor fi Monica și Andres Popa, mamă și fiu. „Sal y pimienta” este numele grupului compus dintr-o fată româncă și o una spaniolă, Valentina Florea și Carolina Gonzalez, care vor dansa o sevillana, „La boda de Luis Alfonso”. Tot duminică va urca pe scenă și grupul artistic al Asociației „Dor Român” din Arganda del Rey, cu o suită de dansuri, solist fiind Macedon Botârlă. Grupul Ballet Ecuadoriano Renacer va aduce la festival o parte din cultura tradițională ecuadoriană. Spectacolele vor începe la ora 18.00 atât sâmbătă, cât și duminică.

Realizarea acestui eveniment a fost posibilă datorită sprijinului Direcției Emigrației a Comunității Madridului, iar colaboratori sunt Primăria Coslada și Institutul „Frații Golescu” din România. Sponsor privat este un antreprenor român, Iulian Tirsoaga, care conduce Compania Lider Romproduct Activ, cu depozit și distribuție de produse alimentare românești.