Aşa cum anunţam în numărul de ieri, CS Universitatea Craiova a negociat transferul atacantului iordanian Thaer Bawab, iar părţile s-au înţeles pentru un contract pe doi ani, fostul jucător al Mediaşului urmând să încaseze 8.000 de euro pe lună. Jucătorul va semna oficial săptămâna viitoare, când este aşteptată şi cartea verde. Bawab plecase din postură de jucător liber de contract de la Gaz Metan şi s-a pregătit o perioadă cu arabii de la Al Ittihad. În vârstă de 29 de ani, iordanianul a marcat 21 de goluri în 72 de apariţii în tricoul Mediaşului, inclusiv unul în Europa League, contra lui Mainz. La naţionala Iordaniei, Bawab a înscris 5 goluri în 22 de meciuri. Atacantul s-a format la academiile celor mai puternice echipe ale Spaniei, Real Madrid şi FC Barcelona, el evoluând în urmă cu 10 ani pentru echipele secunde acestor cluburi, apoi a mai jucat în eşaloanele inferioare din Spania, înainte de a ajunge la Mediaş.