Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat ieri, la sesiunea de deschidere a Conferinţei Europene a Preşedinţilor de Parlamente, găzduită la Oslo de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi Parlamentul Norvegian.
Deschiderea oficială a lucrărilor s-a bucurat de prezenţa a peste 60 de preşedinţi de Parlamente naţionale, precum şi a Preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, a preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur, a preşedintelui Adunării Parlamentare a OSCE, Ilkka Kanerva, şi a altor înalţi funcţionari la nivel european. Agenda sesiunii inaugurale a propus o tematică deosebit de complexă şi actuală, concentrată în jurul noilor dimensiuni şi valenţe pe care le capătă conceptul modern de democraţie: rolul Curţii Constituţionale şi controlul constituţionalităţii ca garant al respectării drepturilor fundamentale, încrederea cetăţeanului în clasa politică i implicarea activă a cetăţenilor în procesul de legiferare. Expertiza României în aceste domenii de interes la nivel european a fost valorificată pe parcursul întâlnirilor bilaterale pe care preşedintele Camerei Deputaţilor le-a avut, în marja Conferinţei, cu preşedinţii altor parlamente reprezentative la nivel regional.
În acest context, Valeriu Zgonea a discutat cu omologul său elen, Evangelos-Vasileios Meimarakis, despre aprofundarea unor modalităţi de lucru sistematic între cele două legislative, inclusiv la nivel de comisii parlamentare şi grupuri de prietenie, ca urmare a excelentei cooperări avute de cele două foruri în cadrul primei Adunări parlamentare a statelor membre în cadrul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfăşurată în acest an la Bucureşti.