Concursul de proiecte de management la Teatrul „Colibri”, câştigat de teatrologul Adriana Teodorescu

0
377

Consiliul Local Municipal Craiova a organizat, recent, concursul de proiecte de management pentru ocuparea postului de manager la Teatrul pentru Copii şi Tineret  „Colibri”, urmare a încetării contractului de management al Doinei Rodica Berceanu, în martie a.c. Admisă, cu o medie de 9,69, a fost declarată Teodorescu Maria Adriana – teatrolog de profesie, manager interimar al instituției în această perioadă (după ce, anterior, timp de peste 15 ani, a fost secretar literar al teatrului) și singura care și-a exprimat dorința de a ocupa respectivul post.

Concursul s-a desfășurat în mai multe etape: 22 august – depunerea proiectelor de management de către candidaţi; între 23 august și 6 septembrie – analiza proiectelor de management; 10 septembrie – susţinerea proiectelor în cadrul interviului. Comisia, formată din consilierul local Răzvan Socoteanu, Antoniu Zamfir – manager al Teatrului Liric „Elena Teodorini” și Vlad Drăgulescu – managerul Filarmonicii „Oltenia”, a notat-o pe Adriana Teodorescu cu 9,63 la prima probă și 9,75 la cea de-a doua, rezultând o medie de 9,69, cu care concurenta a fost declarată admisă.

Contractul de management al Adrianei Teodorescu se va încheia pentru o perioadă de trei ani, timp în care aceasta își propune în primul rând „readucerea teatrului acolo unde îi este locul, adică vârf de lance în mișcarea teatrală, continuarea drumului ascendent și îndeplinirea misiunii pe care instituția o are, timp de aproape 60 de ani, aceea de educație culturală a copiilor și a tinerei generații prin minunata artă a animației».

De altfel, derularea unor activități care susțin cele afirmate și, totodată, proiectul „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021” a început deja. Nu mai puțin de 42 de reprezentaţii au fost oferite în cadrul stagiunii estivale „Maratonul păpuşilor” a teatrului. De asemenea, în prezent au loc ample lucrări de renovare și amenajare a clădirii „Clubul Cultural al Sindicatului Liber Electroputere Craiova”, situat pe Calea Bucureşti nr. 56, pe care instituția l-a primit în administrare de la municipalitate și în care își va muta sediul în această toamnă.

Adriana Teodoreascu este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L. Caragiale” din București – Facultatea de Teatru, Secția Teatrologie (1992-1996) și a unui master în Teatrologie, management și jurnalism teatral (2006-2008) în cadrul aceleiași instituții, urmat, tot aici, de doi ani de studii doctorale. Din 2005 este membră a Uniunii Internaționale a Marionetiștilor (din 2012 – vicepreședinte UNIMA România) și a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) – Secția Română, din 2006 face parte din Uniunea Teatrală din România (UNITER), iar din 2012 – din Asociația Internațională a Teatrelor pentru copii și tineret (ASSITEJ).


Adriana Teodorescu: «Pentru mine, această funcție este un mijloc, nu un scop. Iubesc teatrul, fac teatru de când mă știu și mă simt datoare să duc mai departe ceea ce am învățat. E forma mea de recunoștință față de oamenii pe care i-am întâlnit și care mi-au marcat existența și cariera. Și nu vorbesc doar de artiști, ci de toți cei care au înțeles importanța acestei arte».