Primăria Craiova va construi două cartiere de locuinţe

3
440

Autorităţile locale susţin că au deja terenul pe care se vor ridica apartamentele, iar cei care vor beneficia de ele vor fi din rândul miilor de craioveni care au depus cereri pentru locuinţe încă de ani buni.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că nu a uitat de locuinţele pe care le-a promis craiovenilor în campania electorală şi că are în vedere să le construiască în acest mandat. Mai mult, edilul spune că şi în acest moment se fac paşi importanţi în această privinţă, dar care nu se văd fiind vorba de primele etape ale proiectului. “Am găsit, deocamdată, amplasamentele pe care vreau să ridic blocurile de locuinţe. De anul viitor va trebui, obligatoriu, să începem şi construcţia lor”, a precizat Vasilescu, într-o conferinţă de presă.

Cartierul tinerilor, pe baza auto a RAT Craiova

Primul cartier de locuinţe va fi ridicat în cartierul “1 Mai”, pe actuala bază auto a RAT Craiova. Autorităţile susţin că suprafaţa de teren este potrivită pentru orice gen de construcţii, inclusiv locuinţe, întrucât are racordurile deja efectuate la toate utilităţi, începând cu reţele de apă, canalizare şi gaze şi terminând cu accesul la stradă. Potrivit primarului, al doilea cartier de locuinţe se va amenaja pe strada “Caracal”, autorităţile fiind implicate acum în procesul de preluare de la Ministerul Apărării Naţionale a terenului şi a imobilelor care au aparţinut unităţii militare din zonă.

Cartierul social, în fostele cămine militare de pe “Caracal”

“Suntem în negociere cu Ministerul Apărării Naţionale în privinţa condiţiilor de preluare a acestor bunuri. I-am spus domnului ministru că nu pot să ofer 50% din locuinţe personalului militar, aşa cum ar vrea dânşii, pentru că nici nu este o cerere aşa de mare din partea lor. În schimb, la noi, la Primărie, sunt foarte multe cereri de soluţionat”, a spus Olguţa Vasilescu. Apartamentele vor fi amenajate, prin relocare, în fostele cămine militare, fiind dotate cu toate utilităţile. Ele vor fi considerate locuinţe sociale şi vor fi atribuite, în ordinea priorităţilor, craiovenilor care deţin cereri de locuinţe la Primăria Craiova.

“Nu mai vreau locuinţe ANL la Craiova”

Apartamentele din cartierul “1 Mai” vor fi construite, în schimb, de la zero şi vor fi vândute, îndeosebi tinerilor, la preţuri mici. Primarul Lia Olguţa Vasilescu susţine că acest lucru este posibil prin intermediul unui parteneriat public-privat pe care Primăria Craiova intenţionează să-l încheie cu firme interesate de acest proiect. Un sistem asemănător a fost aplicat la Constanţa, municipiul fiind luat drept model şi pentru Craiova. “Săptămâna trecută, când am discutat la Ministerul Dezvoltării, mi s-a spus că există şi un proiect pentru ANL. Eu am spus că nu mai vrem ANL-uri în Craiova, pentru că vom găsi soluţii să construim mult mai ieftin”, a declarat Vasilescu.

4.000 de locuinţe, de vânzare la preţuri mici

Pe strada “Caracal” vor fi proiectate 2.000 de locuinţe sociale, iar în cartierul “1 Mai” – alte 2.000 de locuinţe, acestea fiind cele 4.000 de apartamente anunţate de actualul primar în campania electorală. Olguţa Vasilescu le-a cerut craiovenilor să o voteze, promiţându-le, la schimb, că le va rezolva problema locuinţelor, oferindu-le case la preţuri mici. Potrivit datelor postate pe blogul personal, folosit şi în campanie, firmele vor construi locuinţele cu bani de la bănci, “la preţul maxim de 400 de euro pe metru pătrat, iar craiovenii le vor prelua, urmând să plătească rate “sub 200 de euro pe lună” pentru un apartament şi “sub 100 de euro pe lună” pentru o garsonieră.

3 COMENTARII

  1. Si noi care suntem pe liste pt locuinte ANL de ani de zile, ce facem idioato? Nu mai vrei ANL-uri, dar pe noi ne intrebi daca mai vrem sau nu, vaca proasta ce esti????!!!! Pt ANL se platea o chirie modica pe luna, la astea de le faci tu, cati bani ne ceri pe luna, maxim 200 euro? De unde vaca proasta ce esti, care e problema de nu vrei ANL-uri, ai interese cu anumite firme sa le bagi bani in conturi pt 4000 de locuinte?

  2. 200 euro/lună = 897 lei/luna si salariul 800 ,de unde se vede ca noi,milogii tot milogi ramânem ! oricum multumim pentru informatie .

  3. ce se intampla cu locuintele ANL in care locuim deja de 9 ani de zile, ni s-a promis ca le putem cumpara.
    stie cineva ceva?
    dna primar ne poate ajuta in acest sens?

Comments are closed.