Concurenţă acerbă la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”

0
668

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a încheiat procesul de selecţie pentru grupa viitoare de masteranzi ai Serviciului Român de Informaţii. Din cei 1.187 candidaţi înscrişi pentru cele 20 de locuri disponibile la masterat, în urma evaluărilor eliminatorii specifice, care includ control medical, testare psihologică şi vetting de securitate, au rămas în concurs 163 de candidaţi.

Testarea, examinarea şi selecţia candidaţilor alcătuiesc un proces complex şi foarte minuţios, care se desfăşoară pe durata a opt luni. Pe parcursul lunii septembrie s-au desfăşurat examenele finale ale viitorilor ofiţeri de informaţii. Probele de concurs au inclus testarea nivelului de cunoaştere a limbilor străine şi evaluarea culturii generale, iar în urma acestora s-a realizat departajarea necesară pentru stabilirea ierarhiei finale. Conducerea SRI apreciază efortul deosebit pe care l-au depus concurenţii pentru a trece probele dificile de acces, entuziasmul acestora şi determinarea lor de a deveni ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii. Totodată, conducerea SRI le-a transmis acestora faptul că partea cea mai grea în devenirea unui ofiţer de informaţii începe odată cu intrarea în Academie.

George Maior: „Statul trebuie să fie un actor inteligent”

În luna iunie Academia Naţională de Informaţii a aniversat 20 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care directorul Serviciului Român de Informaţii, ambasadorul George Cristian Maior, şi premierul Victor Ponta i-au impulsionat pe viitori ofiţeri.  „În secolul al XXI-lea, un secol al informaţiei, statul trebuie să fie un actor inteligent şi capabil să susţină interesele României. Mă bucur că la această ceremonie participă primul-ministru şi membri ai Guvernului, pentru că Guvernul trebuie să folosească informaţia în beneficiul cetăţenilor şi al intereselor statelor, mai ales că perioada prin care trecem nu este una uşoară”, a spus George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii.


Istoria Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” este strâns legată de cea a SRI, fiind conturată în timp de următoarele repere:

– 1992: înfiinţarea Institutului Superior de Informaţii;

– 1995: reorganizarea acestuia şi transformarea în Institutul Naţional de Informaţii;

– 2000: consacrarea structurii de învăţământ din cadrul Serviciului, ca Academia Naţională de Informaţii;

– 2002: lansarea primului program de master destinat pregătirii ofiţerilor de informaţii şi a cursurilor Colegiului Superior de Securitate Naţională, prima formă de pregătire adresată societăţii civile, pe linia educaţiei şi promovării culturii de securitate;

– 2006: demararea unui amplu proces de reconceptualizare a învăţământului de informaţii care a vizat centrarea acestuia pe conceptul de „intelligence”;

– 2007: lansarea primelor programe universitare de master adresate societăţii civile;

– 2009: atribuirea numelui domnitorului Mihai Viteazul, înregistrarea primei apariţii editoriale a Revistei Române de Studii de Intelligence şi transformarea Colegiului Superior de Securitate Naţională în Colegiul Naţional de Informaţii, principalul program de învăţământ care, la nivel naţional, asigură promovarea studiilor de intelligence şi a culturii de securitate;

– 2010: obţinerea calificativului „Grad de încredere ridicat”;

– 2011: consacrarea Academiei, la nivel naţional, în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare;

– 2012: afirmarea unei noi specializări în procesul de pregătire a ofiţerilor de informaţii, cea de analist în domeniul intelligence-ului.