Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce s-a răsturnat cu mopedul, în comuna Robăneşti. Tragedia s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 19.30. Conform poliţiştilor doljeni, Georgel Ştiucă, de 31 de ani, din Coşoveni, în timp ce conducea prin comuna Robăneşti un moped pe care se mai aflau şi cei doi copii ai săi, ambii minori, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a derapat, răsturnându-se în şanţul pluvial din beton, de pe marginea drumului. Bărbatul a decedat în urma accidentului, iar copiii lui, de 4 şi 6 ani, au fost transportaţi la spital, stabilindu-se că au suferit leziuni uşoare.
Un alt accident s-a produs tot sâmbătă, în jurul orei 14.00, în afara comunei Brădeşti. Cristina Plotoagă, de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a Mihaelei Plotoagă, de 20 de ani, din Brădeşti şi rănirea uşoară a lui George Toltoaşe, de 24 de ani, din localitate, ambii pasageri în autoturism.