UE a coordonat furnizarea a peste 60 000 de tone de materiale destinate asistenței vitale

0
297

Printre acestea se numără 180 de ambulanțe, 125 de vehicule pentru stingerea incendiilor, 300 de generatoare electrice, 35 de utilaje grele și 4 poduri cu pontoane. Este de departe cea mai amplă, cea mai de durată și cea mai complexă operațiune derulată vreodată prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE de la înființarea sa în 2001, cu o valoare estimată până în prezent la peste 425 de milioane EUR. Pentru a sprijini această operațiune, au fost înființate centre logistice în Polonia, România și Slovacia, de unde asistența a fost ulterior direcționată direct către Ucraina.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat: Suntem cu toții îngroziți de atrocitățile comise de Rusia din Ucraina. Prin furnizarea de asistență de urgență, putem cel puțin să ușurăm presiunea imensă asupra sistemelor ucrainene de intervenție în situații de urgență. Astăzi am atins un jalon important – peste 60 000 de tone de bunuri în natură destinate asistenței au ajuns până în prezent în Ucraina, fiind coordonate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Sunt extrem de recunoscător fiecărui stat membru, precum și Norvegiei, Turciei și Macedoniei de Nord, pentru că au oferit ajutoare pe care le-am canalizat apoi cel mai eficient prin intermediul mecanismului. Această solidaritate este dovada faptului că UE este alături de Ucraina nu numai la nivel declarativ, ci și prin acțiuni.

 La 15 februarie, Ucraina a activat mecanismul de protecție civilă al UE, pregătindu-se pentru o situație de urgență la scară largă. De atunci, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE menține contacte strânse cu autoritățile ucrainene pentru a stabili care sunt nevoile specifice și pentru a coordona răspunsul UE la situații de criză.