Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului DOLJ, în colaborare cu Autorităţile publice locale, care au în subordine Asistenţii comunitari, Mediatorii sanitari şi cu Cabinetele de Medicină de familie , organizează, în luna august 2021, activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa protecţiei solare, în prevenirea cancerelor de piele. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la fiecare patru minute o persoană moare de cancer de piele;legătura dintre expunerea la soare şi cancerele de piele a fost descoperită abia în 1956; în România peste 1.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu melanom malign, iar aproape o treime decedează din cauza acestei afecţiuni. Scopul Campaniei este conştientizarea populaţiei cu privire la necesitatea adoptării de comportamente protective pentru a preveni apariţia cancerelor de piele, în mod special a melanomului malign, a afecţiunilor oculare şi a altor patologii secundare expunerii excesive la radiaţii ultraviolete. Obiectivul principal al Campaniei este creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la riscul apariţiei afecţiunilor maligne la nivelul tegumentelor sau a altor afecţiuni datorate expunerii excesive la soare. Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii. Date suplimentare – Dr. Narciza Dinica, telefon 0771015675, website www.dspdolj.ro, rubrica „Educaţie pentru sănătate”.