Doljul, în continuare în cod galben de caniculă

0
745

Meteorologii au emis două atenționări cod galben, joi dimineața. O atenționare vizează patru județe, între care și Doljul, unde va fi caniculă și se va resimți disconfortul termic, iar alta, care vizează șapte județe, este de instabilitate atmosferică.

Potrivit ANM, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade. Este vorba despre județele Mehedinți, Olt, Dolj și Teleorman. Începând de sâmbătă, disconfortul termic va fi din nou în creștere în vest și în sud, apoi și în restul țării. Joi, până la ora 23.00 este în vigoare și un alt cod galben local în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și în nordul Munteniei. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25 – 40 l/mp. Județele afectate sunt Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brașov, Covasna și Vrancea.