Pase scurte / pase lungi: Cum mi-am reamintit de Corneliu Stroe!

0
222

Dumnezeu să-l odihnească, acolo unde s-a dus, pe unul dintre artizanii „Craiovei Maxima”, Corneliu Stroe, plecat dintre noi, în aprilie 2014. Avusese har, talent înăscut în construcţia marii echipe din Bănie, care a cucerit trei titluri de campioană şi a ajuns apoi în primăvara anului 1983, unde a ajuns, în Cupa UEFA. Fără a fi fost extras din fotbal, indiferent de funcţia ocupată, secretar, vicepreşedinte, preşedinte de club, profesorul universitar Cornel Stroe, plăcut în orice dialog, din bună familie, etala un simţ aparte în cântărirea lucrurilor. Multe sunt întâmplările memorabile, care ar merita reamintite, pentru pildele lor, care l-au definit „ca om de fotbal” veritabil. Simţea jucătorul din vorbe puţine şi era greu de tras pe sfoară. Avea „ochi” şi propriile judecăţi, de la care nu abdica pentru nimic în lume. Şi rareori se înşela, fiindcă sistematic, ceea ce fac azi marile cluburi europene, făcea pe atunci Corneliu Stroe. Studia îndelung orice jucător, înainte de a-l aduce în „bătătura” Universităţii, culegea informaţii despre acesta, despre viaţa lui, mai mult sau mai puţin nocturnă ş.a.m.d.. Cumpănea lucrurile. Asculta pe mulţi, consulta conducerea Universităţii, membrii secţiei de fotbal, şi făcea cum găsea de cuvinţă, de multe ori trezindu-se cu cucuie. Şi acum întâmplarea: la sfârşitul sezonului 1987-1988, CSM Suceava, după numai un an de Divizia A, retrograda. Avea doi jucători, care făcuseră „zile fripte” în partida retur, disputată pe „Areni” (1-0 pentru Craiova, gol Vasile Mănăilă), care interesau Craiova, Radu Caşuba şi Lorin Avădanei. Primul era un atacant de bandă stângă cu bună viteză, centru de greutate jos, aducând într-un fel cu Zoli Crişan sau, poftim, cu Safet Susic, pe atunci la PSG. Celălalt era un mijlocaş longilin cu şut bun şi tehnicitate acceptabilă. Îi contactează Corneliu Stroe, îi aduce la Craiova şi servesc masa împreună la „Cocoşul de aur”, într-un separeu. După introducerea de rigoare, Cornel a trecut direct la… pretenţiile jucătorilor: 75.000 de lei (preţul unei Dacii) a venit răspunsul, după scurta aşteptare. Bani „negri” în mână pentru fiecare. La care Corneliu Stroe, cu calmul său imperturbabil, s-a făcut că nu înţelege: „să-mi daţi voi banii ăştia sau eu să vii dau?”. Jucătorii s-au privit unul pe altul uimiţi încercând să se dumirească. La care Corneliu Stroe le-a spus: „mă băieţi, eu vă aduc la Craiova, nu la altă echipă”. Le-a decontat pe loc biletele de tren, le-a strâns mâna şi… asta a fost totul. L-am întrebat după negocieri, de ce n-a stăruit. La care, mucalit cum era, a spus: „nu se integrau ăştia în echipa Craiovei, cum nu mă pot eu integra în lumea popilor”. Şi Caşuba şi Avădanei s-au stins în sezoanele care au urmat. Cum „decripta” Corneliu Stroe, jucătorii pe care punea ochii, n-a divulgat niciodată. Avea clasă înaltă, simţuri aparte, şi mai ştia că la Craiova, în vestiarul acesteia, domnea un spirit de comando, oltenesc, care încet-încet s-a estompat, în absenţa celui care îl inoculase. Corneliu Stroe era născut la Dioşti, adică un oltean get-beget, pentru care Craiova era totul.