Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare cum este denumită în popor, reprezintă sărbătoarea care prăznuieşte adormirea Sfintei Fecioare Maria, care nu este altceva decât mutarea ei din această viaţă efemeră la veşnica împărăţie a Fiului ei şi Dumnezeului nostru, Iisus Hristos. Sfânta Tradiţie a Bisericii ne relatează că ştiindu-şi apropierea obştescului sfârşit al vieţii pământeşti, Maica Domnului s-a retras în casa ei din vecinătatea Grădinii Gheţimani aşteptând cu răbdare în post şi rugăciune mutarea ei în braţele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Totodată sfinţii apostoli la acel moment erau trimişi de Duhul Sfânt în toate părţile lumii în vederea propovăduirii evangheliei lui Hristos, ei fiind puraţi în chip minunat de acelaşi Duh într-o clipită la Ierusalim pentru a participa activ la înmormântarea Maicii Dumnezeului lor. Ca şi la Învierea Fiului lui Dumnezeu, acelaşi apostol Toma, prin pronia lui Dumnezeu avea să lipsească de la înmormântarea Maicii Sfinte ajungând la Ierusalim trei zile mai târziu. La rugăminţile insistente ale lui Toma, sfinţii apostoli deschid mormântul Maicii Domnului pentru ca şi acest din urmă apostol să-şi ia rămas bun aşa cum se cuvine de la Fecioara Maria. Însă spre surprinderea unanimă a celor prezenţi au constatat cu uimire profundă, că trupul ei fusese mutat cu tot cu suflet în cereştile locaşuri şi ca atare mormântul era pe deplin gol. Astfel au cunoscut sfinţii apostoli că Maica Domnului se înălţase la Fiul ei preaiubit atât sufleteşte cât şi trupeşte, făcându-se pentru noi toţi deschizătoare către porţile raiului.
Adormirea Maicii Domnului – atestare documentară
Sărbătoarea adormirii Maicii Preasfinte este cel mai vechi praznic închinat Fecioarei Maria, cu toate că mărturii reale despre pomenirea ei în biserica primară nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului capătă o amploare deosebită cu precădere după Sinodul al IV-lea ecumenic; sinod care hotărăşte definitiv şi irevocabil că Sfânta Fecioară Maria este maica Domnului nostru Iisus Hristos şi ca atare îndeplineşte titulatura de adevărată Născătoare de Dumnezeu. Locul de origine al acestui mare praznic împărătesc îl reprezintă neîndoielnic biserica ierusalimiteană, unde până astăzi se păstrează în condiţii foarte bune mormântul Maicii Domnului, în imediata apropiere a grădinii Ghetsimani. Pe vechiul amplasament al acestui loc de veci, plin de încărcătură spirituală, astăzi tronează o impunătoare biserică, care găzduieşte şi icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, cunoscută sub numele Ierusalimitissa. În secolul al VI-lea, la nici o sută de ani mai târziu, această sărbătoare apare menţionată şi în Apus la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours (+ 594), cu menţiunea justă că spre deosebire de tradiţia Răsăritului, în comunităţile creştine apusene, aceasta era prăznuită la date diferite din an, în unele părţi la 18 ianuarie, iar în altele la 15 ianuarie. Cu toate acestea, o puternică tradiţie privitoare la generalizarea sărbătoririi Maicii Domnului la nivelul întregii creştinătăţi este datată din vremea împăratului bizantin Mauriciu (+ 603), care a rezidit pe cheltuială proprie biserica ce adăposteşte şi astăzi mormântul Sfintei Fecioare Maria din Ghetsimani, fixând totodată definitiv şi data sărbătoririi ei, în fiecare an la 15 august. Cu toate acestea, în biserica apuseană, praznicul Adormirii Maicii Domnului avea să se generalizeze o jumătate de veac mai târziu, în timpul păstoririi papei Teodor I (+ 649), care fiind originar din Ierusalim a impus fără ezitare ziua de 15 august ca fiind data oficială a pomenirii mutării Sfintei Fecioare Maria la Fiul ei şi Domnul nostru Iisus Hristos. Însemnătatea praznicală a acestei sărbători creştine se traduce printr-o mare cinstire din partea credincioşilor creştini, având rânduită totodată o perioadă de postire cu dată fixă, care se întinde pe parcursul a două săptămâni calendaristice, începând cu data de 1 august.
Maica Domnului în cultul Bisericii Ortodoxe
Născătoarea de Dumnezeu se bucură de o cinstire aparte în biserica pravoslavnică, fiind în strânsă legătură cu misiunea încredinţată ei de Dumnezeu prin gura Arhanghelului Gavriil, privitoare la mântuirea neamului omenesc, ea îsăşi oferindu-se pe sine, ca pântece şi sân al creaţiei, nascându-L în această lume pe Cel necuprins, Ziditorul tuturor, în vederea eliberării omului de sub tirania păcatului, precum şi a îndumnezeirii acestuia. Cinstirea Maicii Domnului nu aduce niciun fel de prejudiciu de imagine cinstirii acordate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dat fiind faptul că prin naşterea Acestuia din pântecele ei, Sfânta Fecioară Maria avea să Îl poarte tainic pe Hristos permanent, asfel încât întâlnirea cu Maica Domnului nu este altceva decât întânirea cu Hristos Însuşi. Această legătură inseparabilă dintre Mamă şi Fiu este reprezentată în chip desăvârşit şi în iconografie, unde Maica lui Dumnezeu apare în toate ipostazele inseparabilă de Fiul ei, pruncul Iisus.
În concluzie o cinstim pe Maica Domnului pentru că Însuşi Dumnezeu-Tatăl a cinstit-o iar în virtutea acestei cinstiri a ales-o dintre toate femeile de pe pământ să nască pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos.Această misiune sfântă, care i s-a încredinţat Fecioarei Maria, a fost întărită de Arhanghelul Gavriil la Bunavestire, care o defineşte pe Maica Domnului ca fiind binecuvântată între femei. De o cinstire aparte s-a bucurat din partea sfintei Elisabeta, mama sfântului Ioan Botezătorul, care umplându-se de Duhul Sfânt avea să exclame De unde este mie cinstea aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu? În favoarea cinstirii Maicii Domnului, sfântul evanghelist Luca în evanghelia sa, în capitolul1, versetul 48, consemnează cu precizie exclamaţia duhovnicească a Născătoarei de Dumnezeu, care mărturiseşte netăgăduit despre sine „Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile!”
Pr. PREDOI NICOLAE
