Cetățeanul român, Daniel Constantin, care întâmplător este ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ține ”capul la cutie”, pe arșița de afară, care a făcut prăpăd în sudul țării. De altfel, mare lucru nici nu ar putea să spună. Pe data de 2 august a.c., ne înștiința că reabilitarea infrastructurii principale de irigații, din România, necesită investiții de 1 miliard de euro și s-ar putea realiza din fonduri europene, prin ”planul Juncker”, sau de la bugetul de stat, dacă va exista consens politic pentru alocarea unor sume suplimentare, în fiecare an, până în 2020. Tot Daniel Constantin mai spunea că, din 2012, adică de când s-a trezit ministru, fără să înțeleagă cu ce se ocupă, s-au căutat soluții pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații, iar pentru cea secundară au fost investite, până în prezent, numai din fondurile europene, circa 140 milioane de euro, pentru o suprafață de 300.000 de hectare. Anul trecut, prezent la Tulcea, la începutul lunii mai, într-o conferință de presă, același Daniel Constantin făgăduia că „avem fonduri europene pentru toată infrastructura secundară a sistemului de irigații la nivel național”, iar viitorul Program Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) va pune la dispoziția fermierilor tot ceea ce trebuie, fiindcă ”reabilitarea sistemelor de irigații este necesară în contextul în care stațiile de irigații sunt vechi, au consumuri mari de energie, iar pierderile mari de apă sunt acoperite de fermieri”. Bălmăjeala ministrului Daniel Constantin, documentat în pripă, a fost uitată, fiindcă au venit ploile și s-a sistat și făgăduita reabilitare a sistemelor de irigații din țară. Dacă regimul precipitațiilor a fost unul generos anul trecut, cum s-a dovedit și în urmă cu doi ani, anul acesta s-a instalat pârjolul. Orice discuție, la ora de față, este tardivă, inoperantă, fiindcă ea avea un rost astă-iarnă sau în primăvară. Dar nu așa ceva constituia grija lui Daniel Constantin sau a predecesorilor săi. Când „partidulețul” său (PC), care îl propulsase membru al guvernului, avea anemie și membrii săi – câți erau – nu mai știau dacă erau de dreapta, de stânga sau bidirecționali, căutau fiecare câte o slujbă bine plătită, în ”sistem”. A dăruit funcții de directori, pe la sucursalele teritoriale ale ANIF, celor care și-au exprimat loialitatea, cum s-a întâmplat și la Dolj, unde un fost de la Remat a fost proptit director, într-o indiferență generală. Și, la prima întâlnire cu reprezentantul guvernului în teritoriu, la un Consiliul prefectural, l-a asigurat pe acesta că nu sunt probleme. Și chiar nu erau probleme, era un dezastru. Firește, nu este vina lui Dumitru Ghinea de starea de lucruri din sistemele de irigații ale Doljului, perpetuată în timp. Fiindcă nici atribuirea în proprietatea organizațiilor sau federațiilor de udători nu s-a dovedit o soluție viabilă, fiindcă nu a crescut gradul de interes pentru protejarea integrității sistemelor de irigații. Nerezolvată a rămas problema costurilor curentului electric și a apei, motiv de reticență la încheierea contractelor. O nedumerire există: cum este posibil ca nici un parlamentar de Dolj, mulți aleși prin votul populației rurale, să nu se impacienteze de o anacronică stare de fapt? Însuși președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost ales într-un colegiu electoral, eminamente agrar, durându-l în pălărie acum de pârjolul câmpului și de descumpănirea ”alor lui”. Pe vremuri se spunea că „domnii” nu se fac, ci se nasc. Astăzi vedem, „domnii” nu se nasc, ci se votează democratic. Mai puțin de 10% din suprafața pretabilă la irigații a Doljului primește apă pe canale, dar impasibilitatea a devenit generală.
