Liceul ”Voltaire”, în rețeaua liceelor bilingve francofone

1
1866

Vara aceasta aduce vești bune din educație! După șase ani în care echipa Liceului ”Voltaire” din Craiova și-a focalizat demersurile atât în asigurarea performanței prin rezultate deosebite la examenul de bacalaureat – procentul de promovare în 2021 fiind de 92,42 % – cât și în promovarea francofoniei și susținerea învățământului în limba franceză, ca marker identitar, în urma aplicației depuse și a vizitei de lucru a delegației din partea Ambasadei Franței la București și a Institutului Francez, această unitate școlară a intrat în rețeaua celor 25 de licee bilingve existente în acest moment la nivel național.

Practic, pe durata celor patru ani de studiu, elevii vor urma atât cursurile de limbă și civilizație franceză, cât și pe cele ale disciplinelor non-lingvistice, precum istoria, geografia, biologia sau științele socio-umane, toate predate în limba lui Voltaire. De asemenea, se vor derula module interdisciplinare prin intermediul cărora elevii vor dobândi competențe care vor facilita comunicarea și lucrul în echipă, dezvoltarea gândirii critice, a capacității de analiză, sinteză și argumentare. Activitățile specifice vor fi proiectate de un coordonator al modulului, care va colabora cu o echipă alcătuită din profesori de limba franceză, profesori de DNL (discipline non-lingvistice) și un bibliotecar/ documentarist.

Pentru că orice proiect bine gândit presupune etape clare de implementare, câțiva profesori ai liceului au urmat cursuri de limba franceză-DNL, efectuate cu sprijinul Institutului Francez din Bucureşti, apoi au susținute xamenul DELF, rezultatele obținute fiind un punct de plecare încurajator pentru viitorul lor periplu didactic.

Să audă profesorii de alte materii predând în limba franceză va fi cu adevărat un element de noutate pentru adolescenți;în rest,ei sunt deja familiarizați cu opționalele integrate transdisciplinare, cu sesiunile centrate pe dimensiunea practică a învățării, cu multiplele contexte formative din cadrul programelor Erasmus+ la care au participat sau cu interacțiunile cu diverși facilitatori ai experiențelor de învățare, care au modificat dinamica activităților prin nota de inedit și atractivitate. Contactul permanent cu limba franceză- și altfel decât în timpul orelor de curs- a determinat numeroși elevi să susțină examenul DELF, atestatul internațional obținut în urma acestuia constituind, în mod categoric, un pașaport cultural valoros. Mai mult decât atât, în această vară au fost obținute și diplome DALF de două dintre elevele școlii, nivelul de competență C1 confirmând pasiunea lor pentru limba franceză și perseverența cultivate de-a lungul anilor la Liceul ”Voltaire”.

Făcând parte dinrețea, liceul urmeazăsă fie inclus în proiectul «Parrainage de lycées bilingues de Roumanie»inițiat de Consiliul de Comerţ Exterior al Franţei, care vizează promovarea oportunităţilor de carieră în cadrul firmelor cu capital francez cu sediul în România, prin implementarea unor acţiuni concrete,în funcţie de nevoile reale ale unității şcolare și ale pieței muncii.

E limpe de faptul că un an pandemic dificil, cu provocări multiple, nu numai că nu a limitat posibilitățile, ci a creat noi contexte de dezvoltare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice,întrucât modul în care se schimbă lumea și se diversifică nevoile de inserție socială și academică impune un răspuns flexibil din partea fiecărui partener educațional.Fie că vorbim de simpozionul internațional ”Noi abordări educative prin proiectele Erasmus+”, de masa rotundă dedicată ”Lunii francofoniei”, de conferința națională ”Management, politici și strategii educaționale europene”, de festivalul-concurs internațional de scurt-metraje ”Les ados cinephiles” sau de seminarul didactic universitar”Le role du professeur de francais langue etrangere a l’ere du numerique” organizate de Liceul ”Voltaire”în colaborare cu alteinsituții, fie că ne referim la programele internaționale în care liceul este partener-“Découvrir le patrimoine culturel et naturel à travers les 5 sens”și ”Educated and active citizenship”, fie că avem în vedere cursurile de educație financiară, ședințele de dezvoltare personală, atelierele de exprimare creativă și artă teatrală, testările vocaționale, sesiunile de mentorat sau de aprofundare a cunoștințelor din cadrul programului gratuit de after-school,concluzia e simplă: Liceul ”Voltaire” reprezintă, fără doar și poate, un model de replicat și pentru alte comunități educative.

Și iată cum un mesaj-manifest care a tot circulat în ultimii ani în spațiul virtual, sub forma unei imaginicu ”ce nu am învățat la școală” este contrazis până la ultima virgulă de cel mai tânăr liceu bilingv craiovean, care nu-și dezminte filosofia:progresul chiar este generat de diversitatea intereselor fiecărui elev în parte!

 

1 COMENTARIU

  1. Dupa redactare ar trebui sa si cititi articolul. Postati-l dupa ce ati pus toate spatiile intre cuvinte, nu cred ca dureaza mult.

Comments are closed.