12 artişti din 10 ţări vor concura pentru Marele Trofeu al celei de a XIX-a ediţii a Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov. Potrivit unui comunicat al TVR, artiştii care s-au calificat în finala concursului sunt Tamara din Georgia, Ralfs Eilands – Letonia, Veronica Liberati – Italia, Florin Răduţă – România, Anna Odobescu – Republica Moldova, Alfie Arcuri – Australia, Renate – România, Cynthia Verazie – Cipru, Eliza G – Italia, Syuzanna Melqonyan – Armenia, Monika Marija – Lituania şi Sara de Blue – Austria. Festivalul Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22-25 august 2019, la Braşov, şi va aduce numeroşi artişti pe scena din Piaţa Sfatului.
Juriul care a ales cei 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare i-a avut în componenţă pe Crina Mardare, Cătălin Căţoiu, realizatorii de emisiuni radio Felix Crainicu (Radio România), Oliver Simionescu – DJ Olix (Kiss FM), Andreea Remeţan (Virgin Radio), Liana Stanciu – jurnalist TVR şi Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR.
Tinerii artişti vor urca pe scena din Braşov pe 22 şi 23 august, urmând ca pe 24 august, în seara de gală, să fie anunţat câştigătorul Marelui Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur.
Continuând o tradiţie de peste jumătate de secol, concurenţii vor interpreta, alături de o piesă din repertoriul propriu, şi o melodie românească, precizează sursa citată.
La ediţia din acest an cei 12 finalişti ai concursului vor alege dintr-o selecţie de 25 de piese care au făcut istorie în muzica românească în ultima jumătate de veac, de la Angela Similea şi Mirabela Dauer la Delia sau Smiley. Printre melodii se află “Domnişoară, nu pleca” – Gabriel Cotabiţă, “Casa mea” – Angela Similea, “Morăriţa” – Mirabela Dauer, “Un actor grăbit” – Laura Stoica, “Fată dragă, nu fi tristă” – Mădălina Manole, “Vara nu dorm” – Connect R, “Acasă” – Smiley, “Cât de departe” – Holograf sau “Apa” – Loredana.
Concurenţii vor fi acompaniaţi de Big Band-ul Radio România şi Orchestra Operei din Braşov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor.
Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzica organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi mulţi alţii. (Sursa: Agerpres)