Au fost semnate trei contracte de finanţare din fonduri europene pentru digitalizarea serviciilor publice

0
403

Trei contracte de finanţare din fonduri europene pentru digitalizarea serviciilor publice, însumând 41,83 milioane euro, au fost semnate, ieri, la Guvern. Ministrul Fondurilor Europene Roxana Mînzatu a declarat că Executivul îşi propune eliminarea cozilor la ghişee şi diminuarea birocraţiei.„O administraţie accesibilă, o administraţie prietenească, fie că este vorba despre eliberarea buletinului, eliberarea paşaportului, a permisului auto sau a înmatriculării maşinii, fie că este vorba despre obţinerea drepturilor persoanelor cu handicap sau a însoţitorilor, fie că este vorba despre paşaportul consular sau alte acte care vizează diplomaţii, sunt toate documente care fac parte din viaţa noastră. Dar pentru obţinerea cărora sau cu care în activitatea noastră uneori consumăm timp, uneori consumăm până la urmă energie când am putea să o facem electronic, am putea să folosim plata electronică, am putea să folosim instrumente de încărcare a formularelor electronic sau am putea să evităm călătorii la multe instituţii care ne cer dovezi, folosind ceea ce vom realiza prin aceste trei proiecte importante”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.