Semifinala Mondialului din 1998, Franţa – Croaţia, se va reedita în finala turneului final din Rusia. Acum două decenii, pe teren propriu, “cocoşii” s-au impus cu 2-1, dubla lui Thuram anulând golul lui Suker. Croaţii s-au calificat acum în ultimul act, după ce au fost înviaţi de golul lui Perisic, din minutul 68 al partidei cu Anglia, de la Moscova. La centrarea lui Vrsaljko, recuperat in extremis pentru semifinală, jucătorul lui Inter Milano a pus talpa lângă capul lui Walker, în careul mic, şi l-a învins pe Pickford. Până atunci, croaţii fuseseră subordonaţi de britanici, oamenii lui Dalic părând sleiţi în prima oră de joc şi năuciţi după ce începuseră practic meciul cu handicap. Trippier a transformat în minutul 5 o lovitură liberă primită destul de uşor din partea arbitrului turc Cakir, care s-a revanşat apoi neintervenind cu “joc periculos” la golul egalizator. După ce au egalat, croaţii au dominat net partida şi puteau închide conturile mai devreme, când Perisic, MVP-ul meciului, a şutat în bară, sau când Mandzukic a fost blocat in extremis de Pickford. Şi englezii au avut şansa lor, la lovitura de cap a lui Stones, respinsă de pe linia porţii, cu capul, de Vrsaljko. Golul calificării a venit în prelungiri, când Mandzukic a acoperit perfect o minge primită în careu, pe care a trimis-o la colţul lung.
Croaţia merge în finală după ce a jucat aproape în aceeaşi formulă tot acest Mondial, cu excepţia partidei cu Islanda, în care a folosit rezervele, dar toate meciurile knock-out le-a jucat în 120 de minute.
Croaţia – Anglia 2-1 (Perisic 68, Mandzukic 109 / Trippier 5)
- Croaţia: Subasic 7 – Vrsaljko 8, Lovren 7, Vida 7, Strinic 6 (Pivaric 95) 6 – Rakitic 5, Brozovic 7 – Rebic 6 (Kramaric 101) 5, Modric 5 (Badelj 119), Perisic 9 – Mandzukic 8 (Corluka 115). Antrenor: Zlatko Dalic.
- Anglia: Pickford 6 – Walker 5 (Vardy 112), Stones 6, Maguire 6 – Trippier 8, Dele Alli 6, Henderson 5 (Dier 97) 6, Lingard 6, Young 6 (Rose 91) 5 – Sterling 5 (Rashford 74) 6, Kane 6. Antrenor: Gareth Southgate.
- Arbitru: Cuneyit Cakir (Turcia) 7.