Cum funcţionează parcarea prin SMS, la Craiova

0
645

Parcarea cu plată prin SMS, care se va aplica pentru început doar în centrul Craiovei, a intrat în linie dreaptă. Autorităţile locale analizează acum ofertele operatorilor de telefonie care sunt interesaţi să asigure plata prin SMS pentru locurile de parcare. În paralel, reprezentanţii municipalităţii au demarat şi achiziţia tabletelor cu care vor fi dotaţi poliţiştii locali care vor trebui să asigure verificarea în teren a plăţilor.

parcare (3)Autorităţile locale se străduiesc să pună pe picioare sistemul de parcare cu plata prin SMS. Dacă în alte oraşe ale ţării acest lucru se aplică demult, ca exemplu la Arad din anul 2012, la noi este o noutate în materie şi se lucrează acum de zor la descifrarea chichiţelor. Deoarece implică mai mulţi factori de acţiune, procedura se derulează şi ea pe mai multe planuri. Primăria Craiova se ocupă de găsirea unui operator de telefonie care să gestioneze SMS-urile care vor fi trimise de către utilizatori şi a lansat o licitaţie în acest scop. „Este în analiză a ofertelor şi probabil că săptămâna aceasta deliberează, iar săptămâna viitoare avem contractul cu operatorul de SMS”, a declarat primarul Mihail Genoiu.

S-a solicitat un supraveghetor

Municipalitatea a cerut operatorului de SMS, prin caietul de sarcini, să instaleze şi să pună în funcţiune sistemul în termen de 15 zile de la semnarea contractului. În tot acest timp, îi revine şi obligaţia să instruiască angajaţii care vor lucra cu acest sistem. Municipalitatea a făcut şi o solicitare expresă ca operatorul să desemneze o persoană care va fi disponibilă de luni până vineri, pe toată perioada contractului, pentru a asigura calitatea serviciilor şi a ţine legătura cu reprezentanţii municipalităţii. În cazul în care apare o problemă tehnică, autoritatea locală a scris în caietul de sarcini că se va remedia în decurs de o oră şi că va fi executată gratuit. În ceea ce priveşte oferta financiară, se va ţine cont de preţul pe SMS cu care va veni fiecare ofertant. Astfel, va fi declarată câştigătoare oferta care va prezenta preţul cel mai scăzut al cheltuielilor cu acest sistem.

RAT Craiova va închiria două platforme de ridicare

parcare (2)În paralel, pe o licitaţie separată, se cumpără tot de către municipalitate şi tabletele cu care poliţiştii locali vor face verificările în parcare şi vom detalia mai jos cum se va face, practic, acest lucru. Vrând-nevrând, este implicată şi RAT Craiova în lansarea sistemului de parcare cu plată. Societatea de transport va fi solicitată să ridice maşinile cărora le-a expirat taxa de parcare sau care nu au plătită nici o taxă şi parchează ilegal. Pentru a asigura acest serviciu, alături de fluidizarea traficului în tot municipiul, RAT Craiova are nevoie să se echipeze cu autoutilitare.

„Puţin mai greoi merge la RAT procedura pentru achiziţia de platforme cu ridicare. Merge greu pentru că furnizorii de astfel de platforme sunt rupţi în două: furnizorul de maşină, exact cum este tractorul de la tir, şi după aceea maşina trebuie echipată cu macara şi platformă. De aceea, durează mai mult licitaţia”, a explicat primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Potrivit acestuia, RAT Craiova încearcă, totuşi, să găsească o soluţie până la finalizarea licitaţiei, în sensul de a închiria două platforme de la societăţi care le deţin şi nu le folosesc.

SMS cu numărul de înmatriculare al maşinii

Orice cetăţean care va dori să parcheze va trimite un mesaj SMS, de pe telefonul său mobil către un număr pe care îl va găsi afişat în parcarea respectivă. În mesajul SMS, utilizatorul trebuie să scrie numărul de înmatriculare al autoturismului şi nimic mai mult. Indiferent de corpul de litere pe care îl va folosi când va scrie SMS-ul, sistemul va fi programat în aşa fel încât să recunoască un număr de înmatriculare, nemaifiind nevoie ca utilizatorul să îşi seteze telefonul într-un anume fel. Dacă mesajul a fost trimis în forma corectă, va primi un mesaj de confirmare în care i se va comunica ora şi minutul la care expiră timpul de parcare, zona de tarifare şi costul staţionării. Cu cinci minute înainte de expirarea perioadei de staţionare, utilizatorul parcării va primi şi un mesaj de avertizare prin care va fi înştiinţat că intervalul orar prestabilit se apropie de final.

Poliţiştii locali, în control cu tableta

parcare (1)Agenţii Poliţiei Locale Craiova sunt cei care vor face verificarea în teren pentru a vedea dacă s-a plătit taxa pentru maşinile parcate acolo sau dacă nu cumva le-a expirat timpul de staţionare, folosind deci mai mult parcarea. Poliţiştii vor fi dotaţi cu dispozitive informatice, telefoane sau tablete, cu ajutorul cărora vor interoga baza de date a sistemului de plată prin SMS. Aceste tablete sunt cumpărate separat de municipalitate, iar achiziţia se află şi ea în derulare. „În paralel cu cererea de ofertă pentru operatorul de SMS, este şi o achiziţie a acelor tablete pe care le vor avea poliţiştii locali şi cu care vor verifica plata locului de parcare”, a menţionat primarul Mihail Genoiu. Fiind procurate separat, autorităţile au pus în vedere operatorului de SMS să instaleze pe aceste tablete o aplicaţie care să le permită poliţiştilor să acceseze baza de date cu utilizatorii parcării cu plată. Autorităţile au solicitat ca sistemul să funcţioneze în aşa fel încât poliţiştii locali să poată vedea orice utilizator nou, după numai cinci secunde de când acesta a solicitat un loc de parcare şi a efectuat plata printr-un SMS.

Cine şi cum plăteşte

Parcarea nu va fi achitată pe loc, prin metoda clasică. Fiind vorba de un SMS, costul parcării va fi facturat utilizatorului de operatorul de telefonie mobilă, altfel spus craioveanul va plăti parcarea în factura lunară pentru telefonia mobilă pe care o foloseşte. Repetăm, indiferent de reţeaua de telefonie la care este abonat. Cum ajung banii de la craioveni în bugetul Primăriei? Potrivit caietului de sarcini, fluxul banilor este următorul: după ce îi încasează de la utilizatori – se specifică faptul că facturarea se va face lunar –, operatorul de telefonie îi direcţionează către un prestator, iar acesta din urmă îi va vira în contul beneficiarului, adică Primăriei Craiova. În documentaţie se precizează că prestatorul trebuie să vireze banii în prima zi lucrătoare de la încasarea taxelor de la operator.