Olguţa şi Solomon se înţeapă în mesaje

1
469

Fostul primar îi transmite actualului edil să vorbească mai puţin şi să muncească mai mult, dar o asigură, în acelaşi timp, că nu o să-şi monteze consilierii împotriva ei. Pe de altă parte, primarul Lia Olguţa Vasilescu îi răspunde că o să-i arate, în scurt timp, ce gafe a făcut câtă vreme a condus Primăria Craiova. Între timp, nici unul, nici altul nu a scăpat de fantomele interlopilor care au bântuit în campanie.

Primarul Antonie Solomon a ieşit, ieri, într-o conferinţă de presă în care a ţinut să precizeze că UNPR-ul nu îi va crea probleme în Consiliu noului primar, stabilindu-se să adopte stilul unui “opoziţii constructive”, şi nu una “tuşată politic”. “O asigur pe doamna primar că nu o să aibă nici un fel de problemă cu proiectele care vizează dezvoltarea Craiovei. Cei şapte consilieri UNPR vor face o opoziţie constructivă, fără nici un fel de pretenţie, nu vor să fie numiţi directori pe nu ştiu unde. Noi avem consilieri de calitate şi nici nu vreau să fie scandalul din mandatul meu”, a spus fostul edil, referindu-se la perioada finalului de mandat, când părăsise PDL-ul.

Critici la adresa noului primar

Pe de altă parte, Solomon nu s-a abţinut nici de la critici asupra activităţii de până acum a noului edil. Între altele, fostul primar i-a transmis Liei Olguţa Vasilescu să se concentreze pe fapte şi nu pe vorbe. “Îi transmit doamnei primar să fie mai atentă la declaraţiile publice sau să facă mai puţine declaraţii şi să treacă la muncă pentru că are multe de făcut. La muncă şi atenţie la promovări! Să nu încurce treburile pe la Regii pentru că vor fi monitorizaţi de cine trebuie”, a declarat Solomon. Acesta a  punctat situaţia de la Compania de Apă „Oltenia”, unde a fost instalat omul de afaceri Constantin Mitriţă, care nu are experienţă în administraţie, el manageriind până nu demult un hotel.

Angajaţii din Primărie, victimele unui prigoane

În opinia lui Solomon, actualul primar a făcut două greşeli până acum, una dintre ele referindu-se la angajaţi. “Mă deranjează că a început o prigoană a angajaţilor în Primărie. Eu am venit după primarul Vasile Bulucea şi am păstrat aceleaşi persoane, nu am dat pe nimeni afară. Ba, din contră, i-am încurajat pe unii şi cei care au avut caracter în timpul lui Bulucea au avut caracter şi când au lucrat cu mine. În schimb, spectacolul grotesc – nu neapărat al primarului, ci al celor din anturajul ei – îţi lasă un dezgust amar”. Solomon a dezaprobat şi semnarea masterplanului de deşeuri. “De cinci ani m-am chinuit să blochez depozitarea gunoaielor în Craiova. Proiectul a fost negociat prost cu Ministerul Mediului, astfel încât să nu se mai poată amenaja decât o singură groapă de gunoi, care o să devină unică în regiune”, a spus Solomon.

Fantomele interlopilor

O lovitură dură sub centură a venit spre finalul conferinţei, când Solomon a acuzat-o – ce-i drept, voalat – pe Olguţa Vasilescu că a ieşit primar cu votul interlopilor. „Eu nu m-am axat pe votul interlopilor din Craiova. Am văzut că s-a colaborat foarte bine cu acele persoane, în timp ce cele 51.000 de voturi ale mele au fost curate”. La scurt timp a venit şi replica primarului Lia Olguţa Vasilescu: „În ceea ce priveşte declaraţiile lui Antonie Solomon despre interlopi, consider că intră în aria lui de expertiză, motiv pentru care nu vreau să dau replica pe care ar merita-o”, a declarat primarul Craiovei într-un comunicat de presă trimis ulterior. De altfel, Lia Olguţa Vasilescu a ţinut să-i amintească lui Solomon că proiectul masterplanului de deşeuri as fost semnat de acesta, “motiv pentru care nu are niciun drept să arate cu degetul în direcţia altora”.

Olguţa promite dezvăluiri

După ce a arătat avantajele pe care le aduce implementarea masterplanului de deşeuri – care presupune, printre altele, o investiţie de 15 milioane de euro pentru Craiova, primarul Lia Olguţa Vasilescu l-a atacat, la rândul ei, pe fostul edil. „După implementarea masterplanului de deşeuri, craiovenii se vor convinge că Antonie Solomon, prin aceste declaraţii, vrea doar să rămână în atenţia publică pentru a candida la funcţia de senator. Populaţia nu va fi afectată în trafic de maşinile de gunoi, iar pubelele, care se vor afla încastrate în pământ, îşi vor dovedi utilitatea. Odată cu implementarea proiectului va fi o diferenţă mare între cum arată acum containerele şi cum vor arăta”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu, adăugând şi că „în perioada următoare vom aduce la cunoştinţă opiniei publice o serie de contracte care au afectat grav bugetul local şi care au fost semnate de domnul Antonie Solomon”.

1 COMENTARIU

  1. Cea mai mare gafa a noii primarite este numirea ca director la RAT CRAIOVA a unei persoane controversate (Goga Mihai)si cu ”bube” in cap .Este imposibil ca primarita sa nu fi cunoscut aceasta persoana tinand cont ca vine tot de la prm ca si ea .

Comments are closed.