Mii de persoane au participat la consultarea națională privind viitorul Europei

0
434

Partidul Social Democrat și PES activists România au organizat, în acest final de săptămână, o consultare națională prin intermediul căreia au preluat opiniile cetățenilor privind viitorul Uniunii Europene și schimbarea tratatelor europene. Cetățenii au fost invitați să își exprime opțiunea pe sutele de panouri stradale, amplasate în toată țara, unde își puteau scrie opiniile, cu privire la schimbarea modului de funcționare al Uniunii fiind, de asemenea, rugați să își motiveze răspunsurile.

Consultarea națională a evidențiat faptul că cetățenii români își doresc o schimbare a tratatelor europene în măsura în care aceasta permite un trai mai bun, aduce un plus României iar drepturile deja garantate nu vor fi afectate. Românii își doresc în bună măsură o Uniune Europeană mai echitabilă, cu instrumente prin care să poată ajuta la creșterea calității în sănătate și educație sau chiar a veniturilor populației.

Acțiunea inițiată de europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Partidului Social Democrat și coordonator național PES activists România, a demarat printr-o dezbatere privind “Viitorul Europei și schimbarea tratatelor europene”, la sediul Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, în cadrul căruia decidenți, experți în politici europene, jurnaliști și membri ai societății civile au dezbătut modificarea tratatelor europene, concluziile Conferinței privind Viitorul Europei și perspectivele schimbării modului în care funcționează Uniunea Europeană.

“Timp de un an, Uniunea Europeană a organizat Conferința privind Viitorul Europei în cadrul căreia am discutat cu cetățenii, parlamentele naționale, cu reprezentanții guvernelor, sindicatele, patronatele și societatea civilă în ansamblu, despre ce fel de Europă ne dorim pe viitor. Aceștia au formulat în total peste 300 de propuneri menite să îmbunătățească funcționarea Uniunii Europene, o parte reclamând schimbarea tratatelor europene.

Propunerile au fost inevitabil preluate în dezbaterile europene, în mod special, la nivelul Parlamentului European, unde, în luna mai, eurodeputații, inclusiv cei români, au votat o rezoluție care face referire la acțiunile ce trebuie întreprinse ca urmare a acestei Conferințe privind Viitorul Europei și se lansa propunerea de convocare a unei Convenții pentru schimbarea tratatelor europene.

În ciuda celor prezentate, realitatea este că dezbaterea privind schimbarea tratatelor a pornit de la nivelul Parlamentului European, care acum o duce mai departe. Legislativul european a aprobat chiar săptămâna aceasta, în data de 9 iunie, o rezoluție care îndeamnă la convocarea unei Convenții pentru revizuirea tratatelor și invită Consiliul European să voteze și să aprobe, cât mai rapid, acest format de dialog european pentru schimbarea tratatelor. Grupurile politice au formulat o listă limitată de schimbări, care privesc, de exemplu, modificarea modului de vot, de la unanimitate la majoritate pe anumite subiecte, competențe suplimentare, dezvoltarea zonei sociale, dreptul de inițiativă al Parlamentului European. În același timp, există unele voci care spun că ambițiile sunt prea mici pentru crizele pe care le traversăm și reclamă faptul că teme precum educația, sistemul de taxare, consultarea publică privind schimbarea tratatelor, problemele alimentare, inegalitățile sociale sau drepturile cetățenești au fost ignorate. În paralel cu acest proces mai multe state europene, printre care și anumiți reprezentanți ai României au exprimat rezerve privind necesitatea unei astfel de dezbateri.

De aceea, împreună cu colegii mei social-democrați și cei din structura pe care o coordonez, ne-am propus să abordăm acest subiect în mod diferit. Conferința a creat cadrul pentru o dezbatere despre viitorul Europei, dar credem că trebuie să fie și o discuție privind schimbarea tratatelor europene. O dezbatere reală, amplă, pentru ca România și reprezentanții României la nivelul instituțiilor internaționale și europene să poată să exprime o poziționare care este reprezentativă pentru ceea ce gândesc românii. Suntem singurii actori politici care au inițiat un astfel de demers, ceea ce arată încă o dată faptul că Partidul Social Democrat dorește să reprezinte interesele cetățenilor în plan european”, a explicat președintele-coordonator național PES activists România și organizator al evenimentului, eurodeputatul Victor Negrescu.

Invitat în cadrul dezbaterii, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius-Constantin Budăi a precizat în intervenția sa:“Dacă vorbim despre necesitatea schimbării tratatelor de bază ale Uniunii Europene, aș spune cu toată sinceritatea „da”, dar să schimbăm în sensul în care putem rezolva câteva aspecte care includ, în primul rând, o dezvoltare inegală la nivelul Uniunii Europene”. Ministrul Muncii a punctat și discuțiile pe care le-a purtat în această perioadă cu reprezentanți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și ai Comisiei Europene, în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență și al războiului din Ucraina, despre potențialul României de a deveni un hub alimentar în Europa subliniind faptul că tratatele europene trebuie să ofere instrumentele necesare pentru ca România să se dezvolte.

Prezentă la eveniment, senatoarea Gabriela Crețu, care a reprezentat Parlamentul României la Conferința privind viitorul Europei, a răspuns pozitiv la întrebarea privind schimbarea tratatelor europene, precizând că „Uniunea Europeană trebuie reformată. A patra revoluție industrială, cu schimbări profunde, economia nouă, de platformă, generează schimbări de structură care ne pun în situația de a reflecta asupra unui sistem de securitate socială în toate țările europene, construit pe ideea de a avea un loc de muncă stabil, pe perioadă nedeterminată, de a face contribuții și de a păstra solidaritatea intergenerațională.”

Deputata Oana Florea a subliniat în intervenția sa faptul că “părerea cetățenilor se reflectă prin oamenii pe care i-au votat, respectiv reprezentanții din parlamentele naționale și Parlamentul European. Spun „da” pentru schimbare deoarece cetățenii vor să vadă o schimbare în viața de zi cu zi. Cuvântul cheie pentru Uniunea Europeană este adaptabilitate”. Totodată, Oana Florea a propus discutarea posibilității de a introduce o disciplină privind Uniunea Europeană la nivelul liceelor din România.

Iordan Gheorghe Bărbulescu, președintele Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și autor a zeci de publicații referitoare la Uniunea Europeană, a punctat asupra faptului că „tratatele trebuie să reflecte realitatea Uniunii și a lumii în care există”. Iordan Gheorghe Bărbulescu a evidențiat parcursul istoric al modificării tratatelor europene și a evidențiat importanței domeniilor vizate de actuala dezbatere: sănătatea, educația, politica externă și apărarea, justiția și afaceri interne.

La dezbaterea au mai participat Janina Sitaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Gabriel Badea, membru în Comitetul Economic și Social, Sabina Iosub, director de programe Antena 3, Andra Diaconescu, redactor-șef Euronews România, Oana Tache, jurnalist, Elena-Alexandra Calistru, președinte Funky Citizens, Gabriel Brezoiu, director  Group of the European Youth for Change (GEYC), Ovidiu Portariuc, European Movement România, Dragoș Dănilă și  Maria Diana Ene, Asociația Young Initiative.

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost un participant activ la dezbaterile din cadrul Conferinței privind Viitorul Europei, reușind să includă referințe importante în concluziile dezbaterilor, cum ar fi un sprijin mai consistent pentru educație, tineri, cultură și IMM-uri la nivel european.