Bicicliştii şi căruţaşii „sancţionaţi” cu veste reflectorizante de poliţiştii de la Rutieră

0
411

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au desfăşurat, ieri, o serie de activităţi preventive, în cadrul Campaniei de Prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi conducătorii de vehicule cu tracţiune animală şi bicicliştii. Astfel, peste 100 de căruţaşi şi biciclişti au fost „sancţionaţi” cu veste reflectorizante, pentru a fi vizibili în trafic, dar au fost aplicate şi 26 de amenzi conducătorilor auto, în cinci cazuri fiind vorba despre alcool la volan.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, ieri, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi Biroului Rutier Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică, Secţiei 2 Poliţie Craiova, Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au executat o acţiune în zona adiacentă Târgului de Săptămână ”Făcăi”, precum şi pe DN 55, DN 56 şi DN 6. Activitatea a avut drept scop conştientizarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi bicicliştilor cu privire la importanţa respectării normelor rutiere şi adoptării unei conduite preventive în trafic, urmărindu-se, astfel, prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate aceste categorii de participanţi la trafic. Pentru creşterea vizibilităţii în trafic, peste 100 de căruţaşi şi biciclişti au fost „sancţionaţi„ cu veste reflectorizante,  poliţiştii înmânându-le totodată şi flyere cu recomandări şi sfaturi preventive.

„De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi 26 de abateri săvârşite de conducătorii auto, pentru care au aplicat amenzi în valoare de 12.600 lei, 5 dintre acestea fiind pentru conducere sub influenţa alcoolului. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 7 permise şi a fost retras 1 cerificat de înmatriculare”, ne-a declarat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.