Franţa: Stânga, în bună voce la legislative

0
316
Jean-Marc Ayrault

Prima rundă a legislativelor din Franţa prefigurează victoria stângii, ceea ce ar asigura o majoritate necesară în Adunarea Naţională a Guvernului condus de Jean-Marc Ayrault. Oricum, ipoteza coabitării pare definitiv exclusă după prima rundă. Conform estimărilor TNS Sofres, socialiştii (PS) au obţinut 35%, UMP şi aliaţii săi 33,3%, iar Frontul Naţional 13,6%. Frontul de Stânga a strâns doar 6,5%, Europa Ecologică şi Verzii (EE-LV) 5%, în timp ce MoDem doar 2%. Se poate avansa teza că, singur, PS poate aspira la o majoritate confortabilă în Adunarea Naţională. Ceea ce ar însemna, potrivit proiecţiei TNS Sofres, între 285 şi 320 de locuri, la care se adaugă şi cele ale Frontului de Stânga (13-18 locuri) şi EE-LV (14-20 de locuri). În această interpretare a datelor, socialiştii ar deţine o majoritate absolută. În ipoteza contrară, adică cea proastă, ar mai avea nevoie de aportul ecologiştilor pentru a trece de 289 de deputaţi. Ecuaţia politică este deosebit de confortabilă, dar trebuie aşteptat şi turul doi, programat pe 17 iunie. Cu speranţa unei mai bune mobilizări. Fiindcă este cazul. Cu un absenteism de 42% s-a atins, duminică, un maximum istoric pentru acest tip de alegeri şi recordul din 2007 (39,5%) a fost, astfel, depăşit. Analiştii avansează observaţia că francezii au o pasiune aparte doar pentru alegerile prezidenţiale şi cele municipale. Pe de altă parte, acest ridicat nivel de absenteism are o consecinţă directă: accentuează bipolarismul şi menţine Frontul Naţional în „triunghi”, venind mereu pe locul trei. Lupta rămâne, însă, extrem de disputată. Şi o primă surpriză, de proporţii, a fost deja înregistrată: candidatul Frontului de Stânga la prezidenţiale, Jean Luc Melenchon, a ieşit din competiţie, plasându-se pe locul trei (21,5%) în circumscripţia nr.11 Pas-de-Calais, fiind devansat de Marine Le Pen (42,4%) şi candidatul socialist Philippe Kemel (23,5%). Pentru Jean-Marc Ayrault nu este sigur că această eliminare a preşedintelui Frontului de Stânga este o veste bună. Neales în Adunarea Naţională, el se va comporta ca un opozant şi nu ca un aliat. În schimb, pentru Martine Aubry, lidera socialiştilor francezi, angajată în susţinerea primarului de Carvin, Philippe Kemel, este o veste bună. O luptă aprinsă o aşteaptă şi pe Segolene Royal (32,03%), aflată într-o poziţie foarte dificilă în La Rochelle, în compania dizidentului socialist Olivier Falorni. La rândul său, Francois Bayrou, în circumscripţia Pyrenees-Atlantiques, sosit al doilea, cu 23,63% din sufragii, în urma candidatului socialist Nathalie Chabanne (34,90%), are viaţă grea. În 2007, 109 deputaţi, din care 108 de dreapta, au fost aleşi din primul tur. Dar situaţia actuală este departe de vremurile bune. Şi asta fiindcă stânga a prezentat, în general, trei candidaţi în primul tur: unul socialist (PS), unul al Frontului de Stânga şi unul al EE-LV. Mulţi dintre tenorii UMP sunt în mare dificultate. Şi este vorba inclusiv de foşti miniştri pe mandatul prezidenţial al lui Nicolas Sarkozy. Rama Yade este deja eliminată. Claude Gueant are o misiune dificilă, în timp ce Nathalie Kosciusko-Morizet sau Nadine Morano au mari emoţii, aflându-se în balotaj. Din primul tur au fost aleşi doar 36 de deputaţi, din care 23 aparţin PS, printre care şi premierul Jean-Marc Ayrault, şi 7 UMP.