Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, în plin proces de reabilitare energetică

0
2

Liceul de Arte „Marin Sorescu” se află  într-un plin  proces de reabilitare și eficientizare energetică, debutat la începutul acestui an, în urma unei investiții de aproape 9 milioane de euro, implementată de Primăria Municipiului Craiova prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia.

Sunt incluse ample lucrări de termoizolare, înlocuire a tâmplăriei, montarea de sisteme moderne de iluminat și ventilație,  de panouri fotovoltaice și panouri termice solare, care vor contribui la reducerea consumului de energie cu peste 60%. „Un liceu de arte are nevoie de mai mult decât de talent. Are nevoie de condiții bune pentru elevii care învață, creează și se pregătesc acolo în fiecare zi. Pentru elevii care își dezvoltă aici talentul, schimbările vor crea un mediu mai bine adaptat nevoilor actuale de studiu și pregătire artistică. Fondurile europene contribuie de ani buni la transformarea infrastructurii educaționale din #Oltenia, de la grădinițe și școli, până la licee și universități. Astfel de investiții înseamnă unități de învățământ mai bine pregătite pentru generațiile viitoare și un sistem de educație care continuă să se dezvolte”, precizează Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Debutul acestui an, benefic pentru Liceul de Arte “Marin Sorescu”

Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „CREsterea eficieNtei energetice in cadrul Liceului de Arte Marin SORESCU CRAIOVA – R.E.N.O.V.-ARTa Craiova – Corp C1 si corp C2” a fost aprobată în prima ședință din anul 2026 a Consiliului Local Craiova. Conform raportului de aprobare, obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin realizarea măsurilor de eficiență energetică si utilizarea surselor regenerabile de energie la clădirile publice din municipiul Craiova. Din valoarea totală eligibilă a investiției (98%) , care reprezintă suma cheltuielilor,  FEDR cuprinde 85% , iar din Bugetul de Stat vin  13%.

Valoarea totală a proiectului este 44.994.016,45 de lei

Suma este una considerabilă, împărțită astfel: Asistenta financiara nerambursabilă: 36.171.895,41 lei; Contributie proprie: 8.822.121,04 lei: Contributia solicitantului la cheltuieli eligibile: 738.201,94 lei; Contributia solicitantului la cheltuieli neeligibile: 8.083.919.10 lei. Cheltuielile neeligibile in suma de 8.083.919.10 lei sunt formate din: Cap. 4 Cheltuieli pentru investitia de baza 1.160.973,44 lei, neeligibile conform ghid aferente lucrărilor pentru combustibilii fosili; Cap. 5.3 Diverse si neprevăzute 3.066.606,06 lei, neeligibile conform ghid prin depăsirea procentului de 10% din cheltuielile eligibile cuprinse la capitolele 1, 2 și 4; Cap.7 Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare
3.856.339,60 lei, neeligibile conform ghid prin depăsirea procentului de 10% din cheltuielile
eligibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *