Război în Ucraina: Kievul afirmă că a câştigat circa 2 km în jurul Bakhmutului

0
1053

Controlat în procent de peste 90% de forţele ruse şi Wagner, Bakhmutul rămâne teatrul celei mai lungi şi mortale bătălii de la începutul războiului. Ministrul adjunct al Apărării, de la Kiev, Ganna Malyar, a declarat ieri că „duşmanul a suferit pierderi importante în această săptămână” şi partea ucrainiană n-a pierdut nicio poziţie. La rândul ei armata rusă a asigurat că situaţia este sub control. În priviţa contraofensivei, această operaţiune este în curs de pregătire.

Ministerul de Externe al Chinei a anunţat că reprezentantul său special pentru afaceri eurasiatice va vizita începând de luni Ucraina, Polonia, Franţa, Germania şi Rusia, în ceea ce numeşte „un efort de promovare a discuţiilor de pace”, relatează agenţia Reuters, citată de The Guardian.

„Începând cu 15 mai, ambasadorul Li Hui, reprezentantul special al guvernului chinez pentru afaceri eurasiatice, va vizita Ucraina, Polonia, Franţa, Germania şi Rusia pentru a comunica cu toate părţile cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, citat de AFP.

Xi Jinping, preşedintele Chinei, se angajase luna trecută, într-o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, că va trimite o delegaţie în regiune pentru a ajuta la facilitarea discuţiilor de pace.

A fost prima dată când cei doi preşedinţi au vorbit de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

În aprilie, un raport al televiziunii de stat chineze a declarat că Xi i-a spus lui Zelenski în timpul convorbirii lor: „Negocierea este singura cale de ieşire viabilă”.