Hagi: “Cunosc spiritul oltenesc, avem o deplasare dificilă”

0
597

În etapa a 8-a a play-off-ului, Universitatea Craiova întâlneşte Farul Constanţa, pe „Ion Oblemenco”, sâmbătă, de la ora 21.30. Antrenorul liderului, Gheorghe Hagi, a declarat, înainte de plecarea spre Craiova, că se aşteaptă la un duel dificil, ţinând cont de valoarea lotului Ştiinţei, de forma echipei din Bănie şi de spiritul oltenesc.

“Avem un meci în deplasare cu o echipă cu un lot foarte bun, care este în formă. În toate meciurile jucate a arătat că este foarte competitivă. Este o mare provocare pentru noi şi o deplasare dificilă. Ştim toţi din România care este spiritul oltenesc. Cu siguranţă va fi un meci între două echipe care vor să câştige, aşa că ei vor căuta să marcheze. Sunt sigur că va fi un meci foarte frumos. Este o provocare mare pentru noi din toate punctele de vedere. În săptămâna aceasta s-au întâmplat foarte multe la noi în casă, sunt anumite accidentări pe care le avem, din păcate, anumite probleme, începând cu Băluţă şi Larie, plus celelalte care au fost înainte. A fost o săptămână dificilă din punctul acesta de vedere, să creăm o echipă competitivă. Pentru că mergem cu gândul la Craiova doar pentru a lua cele trei puncte, chiar dacă ştim că este dificil. În compartimentul defensiv trebuie să găsim formula ideală, pentru că avem probleme. Din păcate asta este situaţia. Am arătat că jucăm un fotbal foarte, foarte bun, la un nivel înalt, şi eu sunt încrezător în ceea ce îi priveşte pe cei care vor intra în echipă. Trebuie încredere multă, curaj, şi sper să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte. Eu am meci cu Craiova, nu pot să vorbesc despre ce va fi nu ştiu când, nu intru în speculaţii.Toate gândurile mele sunt legate de cum fac echipa mâine, ca să arătăm bine pe teren, să controlăm ritmul şi intensitatea jocului, să încercăm să ne impunem. Pentru mine contează acum doar meciul cu Craiova şi atât, nu mă gândesc mai departe. Un lucru este cert, suntem pe primul loc. Fiecare meci are istoria lui şi trebuie să arătăm bine. E clar că suntem acolo şi dacă vom ieşi campioni va fi o sărbătoare mare la Constanţa. Visăm şi muncim pentru acest lucru”, a spus Hagi.