Un sfârşit de săptămână cu precipitaţii

0
371

ploiAdministraţia Naţională de Meteorologie anunţă că urmează două zile de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ. În intervalul 13 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 21:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse va cădea grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi pe arii mai extinse, pe parcursul zilei de sâmbătă (13 mai) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 mai). În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În vestul, nordul şi centrul ţării, manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala începând din seara zilei de vineri (12 mai), dar numai pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.