Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit ieri, la Palatul Victoria, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La întrevedere au participat, de asemenea, ministrul Finanţelor Finanţelor Publice, Viorel Ștefan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, şi comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.
Pregătirile demarate de România în perspectiva preluării primului mandat la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în 2019, şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în acest orizont de timp, aderarea la Schengen şi adoptarea euro au fost principalele subiecte abordate în cursul întrevederii.
Legat de perspectiva ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, premierul Sorin Grindeanu s-a declarat convins că dialogul purtat pe această temă cu experţi ai Comisiei Europene a adus clarificările necesare pentru ca România să-şi poată îndeplini angajamentele asumate. “În cei zece ani care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană, România a avut o abordare predictibilă, constructivă şi pro-europeană şi suntem hotărâţi să facem tot ceea ce ne-am angajat”, a declarat şeful Executivului, adăugând că aderarea la Uniunea Europeană a adus foarte multe beneficii României.
Premierul Sorin Grindeanu a menţionat, totodată, faptul că România este pregătită deja de câţiva ani, din punct de vedere tehnic, pentru aderarea la Schengen, a prezentat progresele făcute în ultimele două luni în privinţa subvenţiilor pentru fermieri şi a pledat pentru relocarea la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), intenţia României de a-şi depune candidatura în acest sens fiind deja exprimată oficial printr-un memorandum aprobat de Guvern. La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ștefan, a dat asigurări în privinţa determinării Guvernului de a menţine ţinta de deficit de 3% din PIB.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a salutat progresele făcute de România, exprimându-şi încă o dată speranţa că România va fi primită în Schengen şi că îi va fi ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare înainte de preluarea mandatului la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.