Teatrul Naţional din Craiova are un nou manager

0
1412

Teatrul Nationa Craiova (4)Alexandru Boureanu a fost declarat câştigător al concursului de proiecte de management recent organizat de Ministerul Culturii pentru Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, având mandat pentru următorii 5 ani. Acesta a obţinut nota finală 7,59 (cu 7,40 la prima etapă a concursului – analiza proiectelor de management, şi 7,78 la etapa a doua – interviul), în timp ce contracandidatul său, Vlad Drăgulescu, a fost notat cu 7,16 (7,00 la prima etapă şi 7,33 la a doua). Boureanu vine la conducerea instituţiei după 15 ani în care aceasta a fost asigurată de regizorul Mircea Cornişteanu – din decembrie 2000 până la sfârşitul anului trecut. Licenţiat în Artă teatrală la Universitatea din Craiova, cu studii doctorale în Știinţe economice şi în Arte, Alexandru Boureanu (41 de ani) a fost secretar literar al Naţionalului craiovean, iar din 2014 a ocupat funcţia de director artistic. Că preia o instituţie cu o istorie de peste 165 de ani şi un loc câştigat în rândul marilor teatre ale lumii prin premiile şi distincţiile obţinute de-a lungul timpului este deja ştiut. Rămâne de văzut cum va reuşi să o managerieze.