Muzicieni de la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, în concert la Craiova

0
332

A fost fondată în anul 1888 – cu ocazia aniversării a 100 de ani de existență primind oficial și titlul de „Regală” –, iar astăzi este considerată una dintre cele mai performante orchestre din toată lumea. Este vorba despre Orchestra Concertgebouw din Amsterdam (Olanda), ai cărei muzicieni au concertat și în România, cel mai recent în toamna anului trecut, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului „George Enescu”, sub bagheta dirijorală a lui Mariss Jansons. Patru dintre ei vor evolua, peste nici două săptămâni, la Craiova, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, într-un concert simfonic extraordinar cu lucrări de Franz Schubert, Eugene Ysaye și Johannes Brahms. Între aceștia, și violonistul Liviu Prunaru, actualmente concertmaestru al Royal Concertgebouw Orchestra, dar și solist concertist al Filarmonicii „Oltenia” și Cetățean de Onoare al Craiovei. Concertul va avea loc în compania Orchestrei Simfonice a Filarmonicii craiovene, vineri, 23 mai, ora 19.00. Biletele s-au pus în vânzare la Agenția instituției, la prețurile de 20 de lei și, pentru elevi, studenți, pensionari, 15 lei.

Orchestra Regală Concertgebouw este cotată drept una dintre cele mai bune orchestre din lume. Ce o face să fie atât de specială? Criticii i-au lăudat dintotdeauna sunetul unic: secțiunea de corzi a orchestrei este „catifelată”, sunetul instrumentelor de suflat din alamă e „de aur”, al celor din lemn – „deosebit de personal”, iar instrumentele de percuție au o reputație internațională. Criticii de specialitate menţionează și „acustica excepțională” a sălii Concertgebouw, proiectată de arhitectul A.L. van Gendt.

În cei 125 de ani de existenţă, ansamblul a avut doar şase dirijori!

Un alt atu al Orchestrei Regale îl reprezintă influența, amprenta dirijorilor. În cei 125 de ani ai existenţei sale, ansamblul a avut doar şase dirijori! Primul a fost Willem Kes, din anul 1888 până în anul 1895. Au urmat Willem Mengelberg (1895-1945), Eduard van Beinum (1945-1959), Bernard Haitink (1963-1988), Riccardo Chailly (1988-2004) şi Mariss Jansons (numit în septembrie 2004). Şi, nu în ultimul rând, ea străluceşte prin cei 120 de instrumentiști, care provin din peste 20 de țări. În ciuda dimensiunii, orchestra funcționează ca una camerală atunci când vine vorba de sensibilitatea cu care membrii săi se ascultă și lucrează împreună. Un lucru care implică înalte abilități individuale și încredere reciprocă.

Orchestra susţine anual 80 de concerte la Concertgebouw, în Amsterdam, şi în alte 40 în săli de concert de renumite din toată lumea. Are parte de aproximativ 250.000 de spectatori pe an, la care se adaugă publicul transmisiunilor regulate la radio și televiziune. A înregistrat peste 1.100 de LP-uri, CD-uri și DVD-uri, multe dintre ele câștigând distincții internaționale.

„Poeme de l’Amitie” pe două viori de colecție: Stradivarius și Guarneri

Concertmaestru al reputatei orchestre este, actualmente, un craiovean: Liviu Prunaru, totodată muzician cu o prestigioasă carieră solistică, pe scenele lumii formând în ultimii ani un duo redutabil împreună cu a sa vioară Stradivarius „Pachoud”, creată în anul 1694 și pusă la dispoziția sa chiar de ansamblul din Amsterdam. Simultan, Liviu Prunaru desfăşoară o intensă activitate didactică în calitate de profesor de vioară la Academia „Menuhin” din Gstaad (Elveţia), iar începând cu 1 martie 2013 este solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”.

În concertul de la Craiova, din 23 mai, va evolua, din nou, alături de soția sa, violonista Valentina Svyatlovskaya-Prunaru – membră, din 2007, a renumitei Royal Concertgebouw Orchestra. Absolventă a Conservatorului din Sankt Petersburg şi Academiei Internaţionale de Muzică „Menuhin” din Gstaad (Elveţia), violonista este deţinătoare a unui bogat palmares competiţional, ca și a unui valoros instrument pe care cântă: vioara Andreea Guarneri. Celor doi muzicieni li se va alătura pe scena craioveană violoncelistul Gregor Horsch, de asemenea instrumentist în orchestra din Amsterdam.

Theo Wolters revine la pupitrul dirijoral al Filarmonicii craiovene

Concertul de peste două săptămâni îl va readuce la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” pe Theo Wolters. Născut la Melick, oraş din sudul Olandei, în anul 1955, acesta a studiat la Conservatorul din Maastricht, la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim-trompetist al Royal Concertgebouw Orchestra. Înainte de a-şi termina studiile, fusese deja angajat ca prim-trompetist la Overrijsels Philharmonisch din Enschede (Olanda) şi la Filarmonica din Essen (Germania), în perioada 1975-1979. Din anul 1979 a devenit membru al prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra, în cadrul căreia a lucrat şi a participat la sesiuni de înregistrări audio-video, alături de cei mai mari dirijori ai momentului: Leonard Bernstein, Bernard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt şi Mariss Jansons. În paralel cu activitatea instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Pieter Stalmeier şi Roberto Benzi. Între anii 2004-2012 a fost asistentul lui Mariss Jansons la celebra orchestră din Amsterdam.

 În program:

  • Franz Schubert: Simfonia a VIII-a în Si minor, D.759, „Neterminata”
  • Eugene Ysaye: „Poeme de l’Amitie” pentru două viori şi orchestră, op. 26 (aranj. pentru orchestră de coarde de Dan Dediu)
  • Johannes Brahms: Dublul concert în La minor pentru vioară şi violoncel, op. 102