„Oportunităţi de export, import şi cooperare în proiecte”

0
332


Camera de Comerţ Bilaterală Româno-Rusă în parteneriat cu Consiliul Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România şi Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Azerbaijan organizează astăzi, la sediul CNIPMMR din Bucureşti, seminarul „Oportunităţi de export, import şi cooperare în proiecte”, unde se vor disemina rezultatele recentei vizite în ţara noastră a Ministrului Energiei din Azerbaijan, Natiq Aliyev şi a întâlnirii avute cu ministrul economiei, Constantin Niţă,  în perspectiva cooperării economice şi a oportunităţilor de afaceri. În cadrul acestor întâlnirii s-a discutat pe marginea oportunităţilor de cooperare economică în vederea creşterii nivelului schimburilor comerciale dintre cele două ţări, proiectul AGRI, oportunităţile de investiţii pe piaţa din România. De asemenea, a fost abordată problematica colaborării între companiile azere şi cele române, în vederea dezvoltării de proiecte comune la nivel internaţional. Scopul seminarului este şi acela de a face un schimb de informaţii cu privire la perspectivele de colaborare în domeniul de export-import, precum şi perspectivele şi propunerile de a coopera în proiecte internaţionale. De asemeni se vor face referiri şi la modul de abordare a pieţei şi la cultura de afaceri din Azerbaijan. Programul seminarului va cuprinde o serie de informări asupra subiectelor mai sus menţionate, precum şi o parte interactivă, în care fiecare participant va avea posibilitatea de a îşi prezenta oferta, sau solicitarea de colaborare, de a pune întrebări.