S-a montat cupola la Centrul Multifuncţional

0
375

După ce toată săptămâna s-a muncit intens, constructorii au aşezat, ieri, şi ultima “petală” care completează acoperişul Centrului Multifuncţional din Romaneşti. Aşezarea acestui ultim element care mai lipsea din decor s-a făcut cu ajutorul unei macarale, capabilă să suporte o greutate de 500 de tone. “A fost una dintre cele mai delicate operaţiuni, dar acum deja băieţii noştri au experienţă. Doar o petală cântăreşte în jur de 28 de tone, ceea ce va face ca la final, greutatea acoperişului să se ducă spre 400 de tone”, a declarat Marian Petcu, directorul firmei Recon SA, care construieşte obiectivul alături de firma Mitliv din Craiova. La operaţiune a asistat şi primarul Craiovei, Antonie Solomon, care s.a declarat extrem de încântat de modul cum va arăta centrul expoziţional, pe care l-a numit încă o dată “Colosseumul Craiovei”. “Eu cred că va fi cel mai frumos centru multifuncţional din ţară. Vom demara şi lucrări de reabilitare a zonei înconjurătoare. Mă bucur că reuşim să dăm viaţă acestei zone”, a spus acesta. Potrivit directorului Recon, această investiţie va putea fi inaugurată anul viitor.