“U” Craiova vs Farul, azi, pe “Ion Oblemenco”

0
321

Ieşită din cursa pentru cele trei trofee interne, campionat, Cupa României şi Supercupă, Universitatea Craiova a rămas cu obiectivul ocupării locului secund în clasament, care asigură prezenţa în cupele europene. Cu 7 etape până la finalul Superligii, antrenorul Ivaylo Petev a părăsit echipa, înaintea meciului cu Farul, programat astăzi, de la ora 20.30, pe arena “Ion Oblemenco”. În campionat, Ştiinţa nu a mai bătut Farul din 2022, de la un 4-3 cu Mirel Rădoi pe bancă, la Severin, după ce oaspeţii au condus cu 3-1. În acest sezon, trupa lui Gică Hagi a câştigat ambele dispute din sezonul regular, în timp ce Ştiinţa s-a impus în Cupa României, dar în condiţiile în care adversarii au aliniat o formulă cu mulţi tineri din academie. Screciu este indisponibil, iar formula de start a Universităţii ar putea fi: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu – Mateiu, Creţu, Mekvabişvili – Baiaram, Ivan, Mitriţă.

Iată ce a declarat Gică Hagi înaintea partidei: „Întâlnim o echipă foarte bună, capabilă să te lovească în orice moment, astfel că trebuie să facem un meci complet la Craiova. Este un moment important, după ce am ratat o șansă la Sepsi, unde dacă am fi câștigat 3 puncte eram bine. Așa sunt însă meciurile din play-off, adversarele sunt puternice și se poate întâmpla orice”.

Analiza LPF:

“Opt succese, cinci remize şi trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de olteni în ediţia curentă pe teren propriu. Craiovenii au marcat cel puţin un gol în 14 dintre cele 16 jocuri disputate din postura de gazde. -11.853 spectatori / meci este media înregistrată de Universitatea în partidele de acasă, locul 3 la acest capitol. Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 30 de ori, de 12 ori s-au impus craiovenii, de 11 ori au câştigat constănţenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate. Prima confruntare a avut loc pe 8 august 2014, Universitatea – Viitorul 2-2 (dublă Curelea / dublă B. Mitrea); Cea mai mare diferenţă de scor: 28 noiembrie 2015, Viitorul – Universitatea Craiova 4-0. Ultimul succes reuşit de olteni în campionat s-a consemnat pe 5 septembrie 2022, Universitatea Craiova – Farul 4-3. Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri. Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României a avut loc pe 21 ianuarie 2024, Universitatea Craiova – Farul 1-2, goluri marcate de Alexandru Creţu, respectiv Rivaldinho şi Louis Munteanu.”