Prima piaţă volantă, în centrul Craiovei

1
568

Fructe şi legume direct de la producători, brânzeturi, dulceţuri, miere, fructe uscate şi multe alte suprize plăcute îi așteaptă craiovenii care doresc să-şi facă toate cumpărăturile în noua Piaţă Volantă, care va fi organizată, sâmbătă şi duminică, pe Calea Unirii.

Sâmbătă şi duminică, mult-aşteptata piaţă volantă, organizată de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL în colaborare cu Primăria Craiova, va fi la dispoziţia craiovenilor, chiar în centrul orașului, mai exact pe Calea Unirii – de la Minerva la Poştă. „Propunerea SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL de organizare a unor pieţe volante, pentru a aduce produsele mai aproape de cumpărători, a primit, anul trecut, votul Consiliului Local Municipal, iar acum vom pune efectiv în practică acest proiect. Sâmbătă şi duminică, pe 13 și 14 aprilie, vom amenaja prima astfel de piaţă volantă pe Calea Unirii, de la Minerva la Poştă”, a declarat Alin Mărăcine, directorul general al Piețelor.

Produse dintre cele mai variate, pe tarabe

Craiovenii vor putea achiziţiona de la tarabele volante de pe Unirii o gamă variată de produse: fructe şi legume proaspete, direct de la producători, lactate şi brânzeturi, preparate tradiţionale din carne de porc şi oaie, dulceţuri, miere şi produse apicole, ulei presat la rece, dulciuri de casă şi multe altele. „Îi aşteptăm în Piaţa Volantă nu doar pe producătorii care vor să-şi desfacă aici marfa, ci şi pe cetăţenii care îşi pot cumpăra de aici toate cele necesare”, îi încurajează conducerea SC Piețe pe craiovenii care vor dori să viziteze piața, pentru a se familiariza cu acest concept de comerț stradal.

Conducerea piețelor vrea să extindă acest concept

Mai mult, societatea care administrează pieţele municipalităţii craiovene intenţionează să extindă acest proiect al pieţelor volante, în funcție de impactul pe care îl va avea această primă încercare. „Ne gândim să găsim şi alte locuri propice pentru acest proiect. Mai mult decât atât, vom căuta să asigurăm o ritmicitate a acestor pieţe volante, astfel încât să asigure şi producătorilor o siguranţă a desfacerii produselor în anumite perioade, dar să asigure şi cumpărătorilor certitudinea unei surse de produse proaspete şi de calitate în anumite perioade din an”, a menţionat directorul Alin Mărăcine.

Proiectul de amenajare a pieţelor volante este pus în practică de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL împreună cu Primăria şi Consiliul Local Craiova, având sprijinul RAADPFL Craiova şi al SC Salubritate Craiova SRL.

1 COMENTARIU

Comments are closed.