Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj a lansat un proiect european de combatere a contrabandei cu ţigarete

0
443

Ieri, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj „Mihai Bravul”  a prezentat, într-un cadru oficial, lansarea proiectului ”Bune practici în lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete, în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene – GRILLER – EU”. Este un program european, cu finanţare de 80% nerambursabilă, care va duce la diminuarea comerţului ilegal cu produse din tutun, IJJ Dolj fiind iniţiatorul acestui program. Proiectul este unul de anvergură, care poate fi luat ca exemplu, pentru activităţile ulterioare.

A avut loc, ieri, deschiderea oficială a Proiectului „GRILLER – EU”, finanţat din fonduri europene, prin Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Obiectivul acestui proiect este schimbul de experienţă şi îmbunătăţirea cunoştinţelor lucrătorilor implicaţi în lupta împotriva fraudei în România, Moldova şi Bulgaria, respectiv împotriva comerţului ilicit cu ţigarete. Iniţiativa IJJ Dolj, instituţia care este şi promotoare şi beneficiară, este aceea de a promova şi realiza schimbul de experienţă şi bune practici, dar şi de a îmbunătăţi competenţele reprezentanţilor agenţiilor de aplicare a legii din cele trei ţări, implicate în lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete. „Cu sprijinul OLAF, prin acest proiect a fost transpusă iniţiativa instituţiei noastre de a face front comun cu celelalte instituţii, în lupta împotriva unui fenomen global, care afectează atât interesele finaciare naţionale, cât şi pe cele ale Uniunii Europene – contrabanda şi contrafacerea de ţigarete, beneficiarul direct fiind IJJ Dolj, pe lângă acesta venind şi celelate agenţii de aplicare a legii, invitate la această deschidere oficială”, a precizat Gl. bg. dr. Constantin Florea, şeful IJJ Dolj şi manager al acestui proiect.

Apreciere din partea oficialităţilor

Proiectul are o valoare de peste 60.000 de euro, cu finanţare nerambursabilă, din partea Uniunii Europene, de 80%, şi care are, ca perioadă de desfăşurare, ianuarie 2019 – martie 2020. La întîlnirea de ieri, au participat, alături de reprezentanţii IJJ Dolj, şi emisarii ţărilor partenere – Bulgaria (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră), respectiv Republica Moldova (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Serviciul Vamal). De asemenea, la simpozion, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, din partea cărora prezentăm declaraţii: „Absorbţia fondurilor europene nerambursabile este o prioritate a ministerului pe care îl reprezint. Am crescut, pe exerciţiul financiar actual cu aproape 50%, faţă de cel precedent, de la 0,7 miliarde de euro la 1,2 miliarde şi cred că putem depăşi acest prag, în 2021 – 2027. Acest proiect este unul foarte important, care va duce la obţinerea unor rezultate durabile, şi se înscrie în cadrul combaterii comerţului ilicit cu produse din tutun” – Paul Zai, consilier al ministrului Afacerilor Interne; „Ce aţi făcut dumneavoastră, la Dolj, pot spune că este un pionierat, care va fi o susă de inspiraţie şi pentru alţii. Schimbul de experienţă, între ţări, este foarte important, pentru consolidarea cooperării internaţionale” – col. Gheorghe Marin Brâncoveanu, adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române; „Vă felicit pentru implementarea acestui proiect, care este o iniţiativă lăudabilă, întrucât, în contextul actual, comerţul ilicit cu ţigarete este un fenomen global, care necesită soluţii globale” – Dan Narcis Purcărescu, prefectul judeţului Dolj; „Orice proiect, cu sustenabilitate din partea Uniunii Europene, ne bucură. În ceea ce priveşte acest program, nu putem decât să ne bucurăm. Instituţia pe care o repreznit a avut, are şi va avea foarte multe proiecte ci Jandarmeria. Cel de acum este unul care poate fi luat ca un reper pentru alţii din ţară” – Cosmin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj; „Lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete este un cu grad ridicat de risc. De aceea, susţinem acest proiect şi, conform legislaţiei, vom acorda tot sprijinul. Ceea ce faceţi este benefic pentru întreaga comunitate”, Adrian Cosman, viceprimar al Craiovei.