Lovitură de teatru pe „Santiago Bernabeu” (75.796 de spectatori), aseară, la returul sfertului de finală de Champions League, dintre Real Madrid şi Juventus Torino. În urmă cu numai o săptămână, Real Madrid câştigase cu 3-0 şi calificarea în semifinalele competiţiei părea asigurată. Era a 21-a partidă dintre cele două cluburi galonate şi Real Madrid se impusese de zece ori, Juventus de opt ori, două partide încheindu-se indecis. Chiar în minutul 2 al partidei, Mario Mandzukic a valorificat o centrare impecabilă a lui Khedira, de pe partea dreaptă, deschizând scorul: 0-1. Scenariul se anunţa sumbru pentru gazde. Cinci minute mai târziu, Juve are o ocazie enormă, când Douglas Costa, aflat şi la originea primului gol, a centrat impecabil, Higuain a atacat balonul, dar Navas a avut o intervenţie fericită. Gianluigi Buffon declarase înaintea partidei că „Bătrâna Doamnă va ataca imposibilul”. Realul s-a aruncat în atac, pe flancuri, dar în minutul 37 acelaşi Mandzukic a făcut 0-2, turnând plumb în picioarele madrilenilor. În prelungirile primei reprize, Varane a trimis balonul în transversală. Juventus credea la pauză într-un miracol, care s-a arătat în minutul 61, cu acelaşi Douglas Costa în prim-plan, pe dreapta, şi Matuidi a făcut 0-3. În istoria cupelor europene, spun statisticile, doar Dinamo Bucureşti reuşise să se califice după ce pierduse pe teren propriu 0-3, cu Slovan Liberec, în ediţia 2009-2010 a Europa League. Se prefigurau prelungirile. Dar în minutul 93, arbitrul englez Oliver Michael a dictat penalty, la o fază confuză pentru Real Madrid: Vasquez a fost busculat în suprafaţa de pedeapsă de Benatia. Indiscutabil. Dacă trebuia acordat sau nu penalty este o discuţie. Gianluigi Buffon va fi eliminat în al 125-lea său meci de C1. Pentru proteste. Era pentru prima dată în carieră şi, probabil, în ultima sa partidă internaţională. De aici încep comentariile. Higuain a fost înlocuit cu portarul de rezervă Wojciech Szczesny: Cristiano Ronaldo marcase de fiecare dată în precedentele şase meciuri de C1 cu Juventus. A făcut-o şi de data aceasta. A ajuns la 15 goluri în actuala ediţie a C1 şi al 120-lea în cariera sa. Real Madrid merge, aşadar, în semifinale. Obţine calificarea in extremis. La beIN Sports, portarul italian Gianluigi Buffon, referindu-se la decizia arbitrului va spune: „Acest arbitru n-are inimă, are o pubelă în loc de inimă. Dacă n-are personalitate şi curaj trebuia să privească meciul din tribune cu soţia”. La rândul său, Giorgio Chellini a întrebat jucătorii lui Real Madrid: „Cu cât l-aţi plătit?”. Pentru ca la Premium Sport să declare: „Într-un meci de fotbal, arbitrul este persoana care trebuie remarcată cel mai puţin. Nu suntem nici primii, nici ultimii care suferim o astfel de injustiţie”. Presa italiană tună şi fulgeră. „Corriere dello Sport”, unul dintre principalele cotidiene sportive din Peninsulă titrează „Che furto!”, iar „Gazzetta dello Sport” un al mare cotidian sportiv nu rămâne mai prejos: „Juve furibonde: La rabbia e l’orgoglio”. Deloc surprinzător, cotidianul catalan „Sport” consideră miraculoasa calificare a lui Real Madrid drept „furtul secolului”. „Marca”, în schimb, se arată categorică: „A fost penalty!”. O chestiune este sigură. Acest episod nu va încălzi relaţiile dintre Barcelona şi Madrid. Juventus nu merita o eliminare la o asemenea manieră.