Spectacole de teatru-dans şi concerte de muzică renascentistă – în aer liber, la Festivalul „Shakespeare”

0
154

Mari companii, mari regizori, mari artişti de pe tot mapamondul îşi dau întâlnire la Craiova, începând de joi, 14 aprilie, dar sunt aşteptaţi şi la Slatina, Dr. Tr. Severin, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea şi Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional „Shakespeare”. Spectacole de teatru, recitaluri de muzică, lansări de carte sau fotografie, expoziţii de artă, spectacole de teatru comunitar itinerant şi multe altele sunt programate de organizatori – Fundaţia „Shakespeare” şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – în toate colţurile oraşului, de dimineaţa până târziu în noapte. Iar atunci când sălile de spectacole vor deveni neîncăpătoare, festivalul se va muta în aer liber! Ediţia din acest an vine cu o mulţime de evenimente desfăşurate în Pieţele „Mihai Viteazul”, „Fraţii Buzeşti” şi „William Shakespeare”, dar şi pe străzile din centrul Craiovei.

Chiar în cea de-a doua zi a festivalului –  vineri, 15 aprilie, de la ora 18.00 –, în Piaţa „Fraţii Buzeşti”, publicul o poate asculta pe Maria Joao, o solistă din Portugalia, într-un concert de muzică inspirată din piesele şi sonetele lui Shakespeare. Un concert de muzică renascentistă va anima malul Dunării, sâmbătă, 16 aprilie, ora 18.00, când K’antu Ensemble din Londra, Marea Britanie, va concerta în Portul Cultural Cetate. Acelaşi concert va avea loc şi în Craiova, duminică, de la aceeaşi oră, în Piaţa „Fraţii Buzeşti”.

Piaţa „William Shakespeare”:Comedia Erorilor” cu artişti din Marea Britanie

Un spaţiu public care se va lăsa învăluit de spiritul marelui Will, în diverse viziuni artistice, este chiar piaţeta care îi poartă numele: Piaţa „William Shakespeare”. Pe 16 şi 17 aprilie, ora 16.00, va fi prezentată aici Comedia Erorilor”, în regia lui Ben Humphrey, care ne spune povestea a două perechi de gemeni identici, despărţiţi la naştere. Când toţi patru ajung în oraşul Efes, au loc o serie de întâmplări atrase de încurcarea identităţilor care duc la o seducere incestuoasă, acuzaţii de infidelitate, furt şi nebunie. Interpretarea aparţine actorilor de la Worcester Repertory Theatre, Marea Britanie, înfiinţat în anii ’60.

Miercuri, 20 aprilie, ora 21.00, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu va prezenta în Piaţa „Fraţii Buzeşti” spectacolul „Furtuna” în regia Alinei Hiristea. Pornind de la celebra expresie a lui Shakespeare din „Furtuna” „un teatru de păpuşi însufleţite”, spectacolul recreează parabola, cu mijloacele teatrului de animaţie, urmărind gradul înalt de metaforizare posibil a fi realizat prin marionetă, ca şi posibilităţile subtile de a recrea atmosfera şi energia duhurilor din textul cel mai luminos al lui Shakespeare.

„În inima nopţii – Episodul Lear” şi „Romeo şi Julieta”, în Piaţa „Mihai Viteazul”

Un proiect conceput şi realizat special pentru a se juca în inima nopţii şi totodată în inima oraşului – mai exact vineri, 22 aprilie, de la ora 21.30, în Piaţa „Mihai Viteazul” – este „În inima nopţii – Episodul Lear”, în regia lui Gavriil Pinte, prezentat de Teatrul de Stat din Oradea. Potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, «Episodul Lear face parte dintr-un ciclu mai amplu intitulat „În inima nopţii”, proiect care pleacă de la piesele shakespeariene şi care mai include Episodul Hamlet, spectacol realizat de asemenea la Teatrul din Oradea. „În inima nopţii Episodul Lear” este un spectacol despre noaptea minţii, noaptea rătăcirilor. O lume care se îndepărtează de raţiune şi dragoste şi se instalează în teritorii traversate de ură, violenţă, complot, exil, alienare, crimă… pentru ca, în cele din urmă, să caute cu fervoare, la capătul nopţii, drumul spre lumină. Spectacolele din acest ciclu folosesc puţine replici, în schimb se sprijină pe faptele/acţiunile sugerate de piesele lui Shakespeare». Spectacolul lui Gavriil Pinte va fi prezentat, într-un cadru cu totul special, şi la Târgu Jiu, pe 20 aprilie, ora 20.30.

Tot în Piaţa „Mihai Viteazul”, vineri, 22 aprilie, ora 16.00, şi sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 14.00, craiovenii vor putea vedea „Romeo şi Julieta” – un spectacol de teatru comunitar itinerant, o coproducţie între Festivalul Internaţional „Shakespeare” Craiova, Compania Parrabbola din Marea Britanie, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Compania Teatrulescu.

Gigi Căciuleanu şi al său spectacol de teatru în limbajul mişcării şi al dansului

Publicul se va putea bucura – pe 22 aprilie, ora 22.00, în Piaţa „Fraţii Buzeşti” – de un spectacol de teatru în limbajul mişcării şi al dansului care îl readuce pe Shakespeare în actualitate: „Folia, Shakespeare & CO” în viziunea Companiei de dans a lui Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români la nivel mondial. Acesta semnează şi regia spectacolului, scenografia îi aparţine Corinei Grămoşteanu, iar muzica este compusă de Paul Ilea.

„Am făcut o legătură între Caragiale şi Shakespeare: el spune To be or Not to be , iar Caragiale To be şi To be, curat-murdar, Zoe, fii bărbată! La acest Shakespeare, al Foliei, mă gândesc de foarte multă vreme, de când dansam bufonul în Lacul Lebedelor la Opera din Bucureşti. L-am recitit pe Shakespeare şi mi-am dat seama că exista o constantă: spune în nişte fraze scurte adevăruri mari. În oricare frază, ne reprezintă pe noi, cei care suntem pe scenă, în şubrezenia noastră corporală, în nebunia minţii, în faţa unui public care nu ne judecă, dar care ne observă. Suntem observaţi şi, atunci, reacţionăm într-alt fel decât în sala de repetiţii. Este extraordinar ce se întâmplă în spectacol, sub priviri care te transformă. Aici se petrece alchimia spectacolului”, declara coregraful Gigi Căciuleanu la premiera acestui inedit spectacol – o producţie a Fundaţiei Art Production cu sprijinul Teatrului Naţional Bucureşti şi Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”.

Reprezentaţie de dans acrobatic pe acoperişul TNC

Festivalul Internaţional „Shakespeare” se va încheia pe 23 aprilie, cu o reprezentaţie care va tăia răsuflarea: un spectacol inedit de dans acrobatic ce va avea loc, începând cu ora 23.00, pe acoperişul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Mira-Art Dance Theatre din Gdansk (Polonia) va prezenta o sinteză între dans şi acrobaţie în aer, realizată pe baza piesei „Visul unei nopţi de vară”.

Programul complet al festivalului şi alte informaţii despre trupele invitate sunt disponibile pe site-ul www.shakespeare.tncms.ro. Detalii despre bilete şi rezervări pot fi solicitate la Agenţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, din strada „A.I. Cuza” nr. 11 (tel. 0251.413.677), sau căutate pe www.eventim.ro.