Voluntariatul în săptămâna de “Şcoala altfel”

0
388

Organizaţia Salvaţi Copiii-Filiala Dolj a desfăşurat activităţi bazate pe educaţia nonformală, adresate copiilor şi elevilor cu ocazia desfăşurării săptămânii de “Şcoala altfel”.

Voluntarii Organizaţiei Salvaţi Copiii-Filiala Dolj au desfăşurat o primă activitate în Grădina Botanică, fiind numită sugestiv “Tresure Hunt”. La aceasta au participat 21 de copii din cadrul proiectului “Creştem împreună”, precum şi 27 de voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii-Filiala Dolj. Acest proiect este adresat îndeosebi copiilor aflaţi în situaţii de risc ai căror părinţi muncesc în afara ţării, astfel voluntarii filialei desfăşoară activităţi de sprijin moral, social, de consiliere şi de realizare a temelor, în Şcoala Generală Nr. 12 “Decebal”, sub atenta îndrumare a profesorilor implicaţi în proiect. “Tresure Hunt” a fost o activitate care a apelat atât la spiritul de competiţie al micuţilor, cât şi la aptitudinile lor practice, deoarece a presupus realizarea de către copii a patru probe de ingeniozitate şi creativitate, de îndemânare, dar şi de echipă, într-un interval de timp cât mai scurt. La final câştigătorii s-au dovedit a fi voluntarii înşişi care au fost recompensaţi cu zâmbetele mulţumitoare ale micuţilor, încântaţi fiind de premiile primite şi de competiţia dusă la bun sfârşit.

Activi la Grădiniţa “Voiniceii”

          De asemenea, voluntarii Organizaţiei Salvaţi Copiii- Filiala Dolj au mers miercuri, 9 aprilie, la Grădiniţă “Voiniceii” din Craiova, unde, împreună cu reprezentanţii RAADFL şi OLTENIA GARDEN, precum şi alte două asociaţii nonguvernamentale – Men in Green şi Asociaţia Schimbăm Împreună, au plantat copaci, plante ornamentale şi trandafiri agăţători. “Aceasta nu a fost prima activitate desfăşurată de Organizaţia Salvaţi Copiii – filiala Dolj în colaborare cu cele două asociaţii. Micuţii de la Grădiniţă Voiniceii sunt familiarizaţi cu voluntarii datorită sesiunilor de informare Sigur.info. Sesiunile urmăresc informarea copiilor în ceea ce priveşte utilizarea corectă a internetului şi astfel, evitarea oricărui pericol. Astfel, voluntarii dovedesc că există cu adevărat şi modalităţi de educaţie nonformală, care deseori sunt cu mult mai atractive şi interesante decât metodele clasice de îndoctrinare. Cu alte cuvinte, voluntariatul este calea care deschide noi oportunităţi tinerilor, le oferă posibilitatea să se formeze atât pe latura umană şi le da ocazia să-şi autodepăşească limitele”, au precizat reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii – Filiala Dolj.