Guvernul a scos din Legea despăgubirii obligaţia compensaţiei pentru dotări aduse casei retrocedate

0
360

Legea despăgubirilor pentru imobile naţionalizate, avizată ieri de Guvern şi pentru care, miercuri, Cabinetul Ponta îşi va angaja răspunderea în Parlament, nu mai obligă persoanele care vor primi, prin retrocedare, imobilele confiscate de regimul comunist, să ramburseze deţinătorului actual contravaloarea îmbunătăţirilor aduse în timp, obligaţia fiind eliminată după discuţii cu CEDO.

În varianta avizată de Guvern în luna martie, proiectul stabilea că, în cazul restituirii în natură a imobilelor, noul proprietar este ţinut să ramburseze valoarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse acestora şi că, până la rambursare, deţinătorii exercită dreptul de retenţie cu privire la imobile. Proiectul a fost transmis spre consultare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar în urma discuţiilor această prevedere a fost eliminată.

În acelaşi timp, însă, în document a fost introdusă o nouă prevedere, conform căreia, dacă au fost emise două sau mai multe titluri de proprietate pe acelaşi amplasament şi care se suprapun total sau parţial, comisia judeţeană va avea dreptul să dispună anularea totală sau parţială a titlurilor emise ulterior primului certificat de proprietate. În schimbul titlului de proprietate anulat vor fi aprobate măsuri compensatorii, în natură sau prin echivalent în bani.

În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv au fost ridicate noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi spaţiilor verzi, vor fi acordaţi bani în echivalent. Este menţinut principiul conform căruia foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, începând cu anul 2017.