Ateliere de olărit şi iconărit pentru elevi, la Casa Băniei

0
384

Muzeul Olteniei – Secţia de Etnografie (Casa Băniei) anunţă deschiderea atelierelor, deja tradiţionale, de olărit, iconărit pe lemn şi pe sticlă, bijuterii şi origami. Iniţierea în aceste meşteşuguri, precum şi cursurile propriu-zise se vor desfăşura în spaţiile interactive ale instituţiei (strada „Matei Basarab” nr. 16). Îndrumătorii tehnici vor fi artistul plastic Doru Dragomir (iconărit pe lemn), ing. Costinela Iacob (bijuterii), meşterul Ştefan Truşcă (olărit), prof. restaurator Cătălin Ostroveanu (icoane pe sticlă). Cei ce doresc să participe la aceste ateliere se pot înscrie, zilele acestea, fie direct la Casa Băniei, fie la numărul de telefon 0351/444.030. După cum a precizat Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie, la atelierul de olărit vor fi înscrişi (în special) preşcolari şi şcolari cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, la cel de iconărit pe lemn şi sticlă – de la 10 la 16 ani, iar la cel de bijuterii – elevi de 8-13 ani.