Champions League: Barca – Napoli şi Arsenal – Porto

0
241

Alte două partide din returul optimilor de finală din Liga Campionilor la fotbal sunt programate azi, de la ora 22.00. Pe “Monjuic”, campioanele Spaniei şi Italiei, Barcelona şi Napoli, au şansa de a-şi salva un sezon intern modest cu o calificare în sferturile Champions League. În tur a fost 1-1, iar catalanii au multe absenţe importante pentru manşa secundă. La conferinţa de presă, Xavi a lăudat un jucător mai puţin mediatizat din lotul lui Napoli, slovacul Lobotka.

Într-un alt meci, Arsenal Londra, noul lider din Premier League, primește vizita ”dragonilor” de la FC Porto, care s-au impus în tur cu 1-0. “Trebuie să schimbăm câteva lucruri faţă de meciul tur ca să întoarcem rezultatul, să ne calificăm. Cred că impactul pe care publicul îl va avea va fi incredibil. Avem nevoie de fani să ne susţină la fiecare minge” a spus Arteta,  care nu va putea conta pe Gabriel Martinelli.