Ministrul Nicolae Ciucă : Din cei peste 65.000 de pacienţi trataţi de Spitalul Militar Central din Bucureşti, 80 la sută au fost pacienţi civili

0
10438

Începând cu 15 martie, centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naţionale vor fi deschise pe aceleaşi criterii stabilite de Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării, atât militarilor, cât şi populaţiei civile. “Acest demers este unul normal, fără alte interpretări, cred că este timpul să punem toţi umărul, astfel încât campania de vaccinare asumată de către statul român să fie un succes şi să ne dăm şansa de a ne reîntoarce la normalitate în viaţa de zi cu zi. Sistemul medical militar a fost întotdeauna parte a efortului naţional de asigurare de servicii de sănătate pentru populaţie. Niciodată nu a funcţionat ca un sistem închis, iar datele statistice sunt fără echivoc: din cei peste 65.000 de pacienţi trataţi de Spitalul Militar Central din Bucureşti, în jur de 80 la sută au fost pacienţi civili. La nivelul întregului sistem medical militar, procentul este asemănător pentru anul 2020. Mai mult, aceeaşi proporţie s-a păstrat în ultimele 12 luni şi în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor COVID în spitalele militare desemnate ca spitale suport: din cei aproximativ 6.500 pacienţi COVID doar 1.100 provin din rândurile MApN”, subliniază ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.