Ce ştiu doljenii despre alegerile europarlamentare ?

0
559

Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfăşura în 26 mai 2019. Este singura adunare transnaţională din lume aleasă prin vot direct. Brexit a schimbat componenţa Parlamentului European, din acest motiv, în 2019, României îi va reveni un mandat în plus, urmând să avem 33 de euroaleşi din cei 705. Deputaţii UE sunt aleşi o data la 5 ani, iar 2019 este anul în care se vor desfășura următoarele alegeri. Cu această ocazie am întrebat craiovenii, care luau o gură aer în Grădina Botanică, ce cunoscei despre alegerile europarlamentare și se vor duce ei la vot.

Tânără  Diana Riza, studentă la Facultatea de Litere nu cunoaște foarte multe detalii despre acest scrutin. Cu toate acestea, Diana dorește să afle mai multe despre aceste alegeri, fiind vorba de viitorul nostru în Uniunea Europeană.   “Nu știu prea multe despre aceste alegeri, dar am de gând să mă informez despre ele, pentru că avem nevoie de schimbări. Vreu sa particip la alegeri și este important ca fiecare să ne expunem părerea, dorința și să ne asumăm votul.”, a explicat studenta  de la Universitatea din Craiova.

Colega Dianei, Adelina Ştefan, de asemenea studentă la Facultatea de Litere nu a votat până acum niciodată, așa că alegerile din luna mai a.c vor fi o provocare. Tinerii sunt interesați de aceste alegeri și pentru că ei sunt beneficiarii programelor Erasmus, programe pentru tineri, finanțate de Uniunea Europeană. “Nu am votat până acum, dar mă mai gândesc dacă să merg la vot sau nu…”.

Lungeanu Mariana, pensionară, cunoaște anumite lucrări despre aceste alegeri. Ea ştie că fiecare partid vine cu lista sa, air pe listă sunt 32, respectiv 33 de nume. „La alegerile europarlamentare fiecare partid își desemnează un număr de candidaţi și apoi rămâne să alegem noi, ce listă vrem. Sigur că am să particip la alegeri, pentru că este important să ne reprezinte oameni competenți”.

Familia Gherghina, dascăli de profesie susțin pe aceeași voce că participarea la vot este extrem de importantă, iar  ei, ca profesori le recomandă tinerilor să nu rateze acest scrutin. Este vorba despre viitorul acestei țări.”Votul este important, fiind profesor pensionar știu ce înseamnă viitorul copiilor și nepoților noștri, de aceia zic ca avem o șansă ca sa schimbăm ceva, pentru ca țara noastră să fie reprezentată de cei mai buni”, susține Dumitru Gherghina. Soția profesorului  Maria Gherghina, și domnia sa cadru didactic, își completează soțul spunând că “toți candidații la alegerile europarlamentare trebuie să fie competenți, onești și  oameni cu pregătire serioasă”.

 Nicolița și Gelu Glementa sunt oameni simpli de la țară, dar cu simț civic. Ei au venit întotdeauna de la țară ca să voteze. Din păcate, de data asta, nu cred că vor mai participa la aceste alegeri și asta, pentru că, sunt dezamăgiți de cum arată țara după 30 de ani de democrație.  „Nici nu ne interesează toți sunt niște escroci, deşi am avut parte doar de ei…dar sperăm să vină vremuri mai bune, pentru nepoţii noştri”, a spus Nicoliță Gelu

Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament cu 705 membri, fața de 751 în prezent. Diferența este data ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Precedentele alegeri europarlamentare au avut loc în perioada de 22-25 mai 2014.

NICOLETA STOG

DANIELA DUMBRAVĂ