La Rast¸nici după 25 de ani, nu este clarificată problema proprietăţii terenurilor agricole

0
772
Iulian Silişteanu

La Rast, problemele funciare nu sunt soluţionate nici acum, chiar dacă, de-a lungul timpului, au  apărut şi puse în aplicare atâtea legi în speţa respectivă. Cea mai mare problemă este cea a izlazului comunal , o suprafaţă de 368 ha, aflată în posesia, cel puţin până acum, a Societăţii Naţionale PLAFAR , una demult intrată în degringoladă, despre care nu se mai ştie mare lucru. Mai mult, 40 de persoane fizice aşteaptă, şi acum, să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafeţele deţinute anterior , terenuri aflate tot în administrarea defunctului PLAFAR, societate care cultiva plante şi comercializa produse cu efecte terapeutice. Primarul localităţii, Iulian Silişteanu, se bate de foarte mulţi ani pentru obţinerea pământului, iar problema nu este deloc simplă, fiind înaintate adrese către Parchetul General al României , Procurorului General al României şi al altor instituţii ale Statului Român. Sunt diferenţe între actele prezentate în instanţele de judecată de către cele două părţi, vorbindu-se de falsuri în înscrisuri, venite din partea beneficiarilor din prezent ai terenurilor.

              Povestea de la Rast începe în 1992. Atunci, după apariţia Legii nr.18/1991, prin Procesul Verbal nr.58/17.05.1992 , aprobat de Comisia Judeţeană, prin Ordinul nr. h18F84/3/17.III.1992, se reconstituie izlaz comunal în comuna Rast, în suprafaţă de 454 ha, preluată de la SC „Agrolactic” Rast. Până aici, toate bune şi frumoase. Numai că, între timp, apare pe fir noua SN PLAFAR, care revendică o suprafaţă de 368 ha, prezentând acte că ar şi deţine-o. Ca o paranteză, aceste terenuri le-au aparţinut foştilor proprietari de terenuri, îndreptăţiţi să şi le revendice. De aici, a urmat un şir întreg de procese.

Bănuieli de falsuri

         Primarul  Iulian Silişteanu, cel care era în funcţie şi în 1992, este un om aplicat, ştie ce vorbeşte şi a lucrat o viaţă în domeniul zootehniei. S-a certat cu mulţi de-a lungul anilor, dar pentru comunitate, şi asta încearcă şi acum. „Consider că este un furt, ceea ce am şi semnalat în adresele trimise către instituţiile care au competenţă în domeniu. Au folosit, prin Filiala Craiova a PLAFAR, sub semnătura doamnei Gheorghiţa Bildea, contabil – şef, falsul pentru însuşirea terenului agricol, în temeiul HG nr.834/1991, care are ca obiect atestarea de incinte, curţi, construcţii. În speţă, se observă modificări în documentaţie, în Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria M03, nr.6076 din 31.10.2000 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, prin adăugarea unor zerouri într-un exemplar care nu corespunde cu cele din certificate, revenind ulterior cu un altul , unde se şterge scrisul iniţial şi se dactilografiază peste acesta aceeaşi suprafaţă. Mai mult, pe completări apare, la poziţia „Avizat Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie”, în loc de semnătura şi ştampila acestuia,  Oficiul Judeţean de Studii Pedologice, care nu avea niciun atribut legal în acest domeniu. Prin Sentinţa Civilă nr. 3025/2012 a Judecătoriei Băileşti, prin care i s-a furat suprafaţa de 368 ha, considerăm că s-a comis un fals, deoarece s-au luat în calcul actea aparţinând unei alte locaţii ale SN PLAFAR, în Craiova, nicidecum în comuna Rast. Concret, la sentinţa definitivă de la Băileşti au folosit ieşirea din insolvenţă din 16.03.2009, nr.1528, şi Procesul – Verbal nr. 533 din 08.02.2010 de delimitare cu vecinătăţi şi lucrare cadastrală din Craiova, iar abia în 2014, după Încheierea de respingere a OCPI Dolj, solicită să întocmească Extras de Carte funciară pentru suprafaţa de la noi   ”,  aprecizat Iulian Silişteanu.

O problemă şi pentru localnici

         Este un dosar foarte greu, iar din datele prezentate sunt neconcordanţe foarte mari în acte. Mai mult, prin adresa nr.1334/23.03.2017, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj comunică Primăriei Rast: „Pentru S.C. PLAFAR, OCPI Dolj nu a emis aviz în vederea documnentaţiei, conform HG nr. 834/1991 şi nici nu a recepţionat, conform legislaţiei în vigoare, nicio documentaţie pentru atestarea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru amplasamentul situat pe teritoriul administrativ Rast”. Se pare că se poate vorbi de încălcare a legilor, dar asta numai instanţele o pot dovedi, însă rămână problema oamenilor din comună, care a fost concluzionată de către primar: „Avem 40 de proprietari şi urmaşi ai acestora, validaţi, care mai au de primit teren pentru întregirea proprietăţii, aceştia neputând intra în posesia suprafeţelor , tot din cauza problemelor cu societatea amintită. Este dreptul lor şi ne vom bate pentru ei. Nu mai spun că, din cauza lipsei izlazului, ne-a scăzut numărul de bovine, deoarece nu mai au unde să pască. Ne dorim să se facă dreptate”.