Şi-a omorât partenerul de pahar cu furca

0
305

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna doljeană Carpen, a fost arestat preventiv pentru omor, în cursul zilei de sâmbătă, după ce şi-a ucis un consătean, lovindu-l cu furca în cap. Avocatul inculpatului a făcut recurs împotriva măsurii preventive dispuse de Tribunalul Dolj, recurs ce se judecă  mâine, la Curtea de Apel Craiova.

Conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, vineri după-amiază, Marin Dinuţ, din comuna Carpen, s-a dus în vizită la Ion Mintenaş, de 57 de ani, din localitate, cei doi fiind parteneri de pahar obişnuiţi. Cei doi s-au gândit probabil să înceapă o zi mai devreme „lupta” cu cele 44 de pahare. La un moment dat, însă, între cei doi bărbaţi a izbucnit un conflict spontan, după cum au precizat anchetatorii, iar Ion Mintenaş a pus mâna pe o furcă cu care l-a lovit pe Marin Dinuţ direct în cap. Rana suferită de Dinuţ i-a fost fatală, medicii de pe ambulanţa solicitată la faţa locului neputând face altceva decât să constate decesul victimei.

„Autorul a fost reţinut vineri seara, a fost audiat de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar sâmbătă a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor. Propunerea noastră a fost admisă de instanţă, care i-a emis bărbatului mandat de arestare preventivă”, ne-a declarat procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Avocatul lui Mintenaş a făcut recurs împotriva măsurii arestării preventive, recurs ce se judecă mâine, la Curtea de Apel Craiova.