Olguţa se declară campioană la semnături

0
257

Primăria Craiova este printre primele municipalităţi care au început în forţă proiectul de reabilitare termică. Edilul-şef al urbei, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, într-o discuţie cu primarii de sectoare din Bucureşti, a ajung la concluzia că autorităţile din Bănie s-au mişcat mai repede, adunând mai multe semnături decât alţi primari din ţară. ”Am avut discuţii cu colegii mei primari din Bucureşti care nu au reuşit să fie gata la timp pentru că nu au avut semnăturile necesare. Asta se vede că noi am reuşit să ne gospodărim bine la data la care a demarat acest proiect, chiar dacă am lucrat cu toate regiile din subordine şi am folosit angajaţii de acolo. Dar iată că suntem printre primii”. Primarul regretă că se va începe cu un număr mai mic de blocuri decât se anticipase, 300 de scări urmând să intre în anvelopare. ”În orice caz, proiectul va fi derulat şi în anii următori”, a menţionat Olguţa Vasilescu.