Mircea Geoană le-a dus cadouri copiilor de la Centrul de Plasament “Prichindel”

0
818

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a vizitat ieri Centrul de Plasament pentru Copilul 0-2 ani cu Dizabilităţi “Prichindel” din Craiova, împreună cu reprezentanţii Fundaţiei “Robin Hood” şi directorul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Dolj. Cei 23 de micuţi cu deficienţe aflaţi în acest centru au primit din partea fundaţiei dar şi a lui Mircea Geoană mai multe cadouri, precum lapte praf, scutece, biberoane şi alte lucruri. “Cred că este partea frumoasă a sufletului românilor, atunci când dincolo de propriile preocupări profesionale sau personale găsim puţină energie şi dragoste pentru cei care sunt în dificultate. Cred că ceea ce face fundaţia Robin Hood este un lucru extraordinar de bun. Am venit astăzi aici ca să încurajez acest tip de demers pentru că trebuie să fie încurajat. Din păcate, în ultima perioadă deteriorarea condiţiilor sociale, agravarea nivelului de sărăcie, au repornit spirala abandonului în România. Am crezut că acest blestem urmează să se resoarbă şi să redevenim o societate normală, societate în care să existe excepţii şi nu reguli. Faptul că situaţia economică şi socială s-a deteriorat nu reprezintă o scuză şi cred că trebuie să pornim o campanie la nivelul întregii societăţi, dincolo de poziţionarea noastră politică, dincolo de ceea ce reprezentăm profesional sau civic, cred că este o cauză nobilă în care merită să ne implicăm cu toţii. Eu sunt dispus să încurajem un astfel de parteneriat între sectorul public şi sectorul nonguvernamental”, a declarat Mircea Geoană.

“Din luna martie a anului 2010 rata abandonului a fost de 10 cazuri pe lună”

Potrivit directorului Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţiei Copilului Dolj, colaborarea cu Fundaţia “Robin Hood” reprezintă un pas înainte în a le oferi o şansă în plus copiilor, dar şi o şansă pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi integrarea lor în comunitate. Dacă în perioada anilor 2004-2005 rata în ceea ce priveşte fenomenul abandonului în judeţul Dolj era două – trei cazuri pe lună, astăzi a crescut la zece şi nu dă semne că ar scădea. “Suntem la începutul unei colaborări cu Fundaţia Robin Hood şi sigur că este un pas înainte în a oferi mai multă afecţiune acestor copii, pentru a le oferi o şansă în plus în ceea ce priveşte şi îmbunătăţirea stării de sănătate dar şi în ceea ce priveşte integrarea lor în comunitate. Atunci când vorbim de copii cu dizabilităţi, şansele de integrare într-o familie sunt ceva mai scăzute şi atunci trebuie să facem eforturi mai mari. Acest centru are o capacitate de 20 de locuri, în prezent avem copii peste capacitatea normală pentru că este o presiune suplimentară, rata abandonului a crescut foarte mult, iar în anul 2010 şi în anul 2011 se păstrează aceleaşi trend ascendent. Practic, dacă vorbim de o medie a anilor 2004 –2005 în ceea ce priveşte fenomenul abandonului în judeţul Dolj vorbim de 2-3 cazuri pe lună. Din luna martie a anului 2010 rata abandonului a fost de 10 cazuri pe lună şi până în prezent nu a mai scăzut. Din acest punct de vedere, pe fondul posturilor blocate şi al imposibilităţii de dezvoltare a sistemului, este tot mai greu să oferim condiţii tuturor copiilor şi atunci este nevoie de implicarea societăţii civile, a organizaţiilor nonguvernamentale de sprijinul cărora ne vom bucura şi noi şi încercăm să suplinim nevoile acestea datorate crizei pe care o traversăm în prezent”, a explicat Florin Stancu, director DGASPC Dolj.”

 

Alina Bărbulescu, reprezentant Fundaţia “Robin Hood”:

“Consider că întreaga societate civilă trebuie să se implice în astfel de acţiuni, să facem toţi un pas pentru a eradica sărăcia, toţi cei care avem posibilitatea. Cred că o mână întinsă spre fiecare copil dintr-un centru de plasament este bine venită din partea oricui. Noi venim în întâmpinarea necesităţilor centrului de plasament, le oferim ceea ce au nevoie, de la lapte praf până la intervenţii medicale, caz în care încercăm să găsim parteneri din străinătate pentru a oferi asistenţă medicală acestor copii”

Mircea Geoană, preşedintele Senatului:

Cred cu tărie că oceanul de probleme sociale ale României nu vor putea fi rezolvate nici măcar dacă vine cel mai performant guvern, e nevoie de un parteneriat între stat, între mediul nonguvernamental, mediul privat, biserică. Această adevărată reţea socială trebuie să devină principala noastră cruciadă pentru a salva aceste destine. Românii sunt oameni cu suflet bun. Cea mai mare greşeală pe care poate să o facă un stat şi o administraţie este să privească problema copilului din punct de vedere contabil. Trebuie să existe eficienţă, trebuie să evităm risipa, dar nu putem să calculăm în costuri normate destinul acestor copii. Este inuman şi este împotriva voinţei lui Dumnezeu. Din acest motiv cred că măcar acolo unde recunoaştem cu toţii că sunt lucrurile cele mai importante, să încercăm să nu mai fim atât de contabili şi de înguşti şi de meschini, să înţelegem că este un efort pe care trebuie să îl facem. Acest subiect rămâne unul vulnerabil pentru percepţia României în străinătate”.