Mai multe cărţi au ajuns în rafturile bibliotecii de la Bratovoieşti

0
439

Mircea Geoană a mers ieri în comuna Doljeană Bratovoieşti, unde a donat mai multe cărţi pentru biblioteca din localitate. Campania de donare de cărţi iniţiată de nişte tineri, vizează mediul rural şi se va desfăşura în toate judeţele din ţară. Preşedintele Senatului a fost prezent la căminul cultural din Bratovoieşti unde le-a explicat copiilor din comună cât de importantă este lectura pentru ei şi cât de departe pot ajunge datorită cărţilor. “Am fost în câteva comune din judeţul nostru şi rugămintea mea este ca acest mic început să îl putem continua împreună. Din acest motiv o să-i rog pe cei care se ocupă de acest cămin cultural şi de această bibliotecă să ne comunice care sunt nevoile reale ale comunităţii. Cred cu tărie că cel mai de preţ bun pe care îl are o ţară şi România este investiţia în copiii noştri şi mai ales în cei care vin de la ţară, care vin din familii mai nevoiaşe, pentru că din păcate prea mulţi dintre ei se irosesc. Orice ar spune unii politicieni că dacă nu faci carte ajungi departe, adevărul este că dacă faci carte ajungi departe şi cred că această mică investiţie în viitorul copiilor noştri este un lucru important, mai important decât politica”, le-a spus Mircea Geoană celor prezenţi la manifestare.

“Nimic nu e mai important decât investiţia în copiii noştri”

Social democratul e de părere că proiectele de acest gen nu trebuie să aibă nici o barieră politică, ba mai mult, ar trebui să se implice cât mai multă lume, pentru că “nimic nu e mai important decât investiţia în copiii noştri”. De asemenea, Geoană a mai promis că va face tot ce este posibil pentru a sprijini proiectele de dezvoltare a comunei Bratovoieşti. “E un proiect naţional şi mie îmi face foarte mare plăcere atunci când văd că în ochii frumoşi ai copiilor se vede şi inteligenţă, şi curiozitate şi speranţă. Este cale prin care vor avea o viaţă mai bună decât părinţii şi bunicii. Vin aici ca cetăţean, nu ca preşedinte de senat şi nici măcar ca pesedist, vin pur şi simplu ca un om care simte că acolo de unde a primit sprijin, acolo unde am primit şi voturi şi foarte multă dragoste şi afecţiune este momentul să întoarcem ceva înapoi dincolo de politică şi dincolo de orice barieră. Cred că acest proiect este unul care nu trebuie să aibă o barieră politică, toată lumea trebuie să aibă un pic de bun simţ şi de bună intenţie. Nimic nu e mai important decât investiţia în copiii noştri. Sper ca acesta să fie un început şi să putem continua şi alte proiecte în zona culturală, în zona investiţiei în educaţie, poate şi în sănătate. Ştiu că la nivelul comunei sunt multe alte proiecte care sunt prioritare şi care nu au primit atenţia necesară şi voi încerca să fac tot ceea ce depinde de mine pentru a putea determina ca şi această comună să nu mai fie penalizată pe motive politice”, a mai explicat preşedintele Senatului.

Primarul comunei Bratovoieşti, Ion Marin:

“Noi vă mulţumim foarte mult şi sperăm să ne ajutaţi cât mai mult la toate proiectele pe care le avem depuse. Curând ne apucăm de baza sportivă cu forţe proprii pentru că pe ordonanţa guvernamentală nu am primit nici un ban până în acest moment. Avem şi proiectul pentru introducerea apei curente tot pe ordonanţă guvernamentală şi mai avem nevoie de şapte miliarde să-l finalizăm. Avem câteva proiecte destul de îndrăzneţe şi de aceea noi ne dorim să ne fiţi alături şi să ne ajutaţi să le punem în aplicare.”