Bărbat din comuna Şimnicu de Sus, reţinut de poliţiştii doljeni, pentru încălcarea Ordinului de protecţie emis pe numele său

0
369

În cursul zilei de ieri, 11 februarie, polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Melinești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 59 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie (trei acte materiale) şi ameninţare.

La data de 05 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie, din comuna Șimnicu de Sus, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat, de 59 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, i-ar fi adresat amenințări, pe numele acestuia fiind emis un ordin de protecție provizoriu. De asemenea, în perioada 08-11.02.2024, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis împotriva sa şi ar fi intrat în curtea locuinţei soției sale, adresându-i acesteia ameninţări. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de către poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .