În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost aplicate amenzi în cuantum de peste 70.000 de lei.
La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră. Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 428 de persoane, fiind controlate și 367 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. Totodată, au fost reținute 43 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate și 16 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice. De asemenea, doi tineri şoferi au fost depistaţi conducând cu viteză excesivă pe şosele. Unul dintre ei, de 19 ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul “Decebal”, din municipiul Craiova, cu viteza de 127 km/h. Cel de-al doilea, de 20 de ani, din comuna Grecești, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul “Dacia”, din municipiul Craiova, cu viteza de 137 km/h. Ambii au fost sancţionaţi contravenţional, fiindu-le reţinut şi permisul de conducere, pentru 120 de zile.