Sebastian Colţescu la capătul unui calvar

0
817

S-a cam terminat o poveste tensionată, care s-a inflamat peste măsură, la un moment dat, denotând între altele incapacitatea noastră de a apăra propria limbă, subtilităţile acesteia. La mai bine de două luni, de la disputarea meciului de la Paris, din 8 decembrie, dintre PSG şi Basaksehir, contând pentru faza grupelor din Liga Campionilor, întrerupt în urma unei afirmaţii presupus rasiste a arbitrului român Sebastian Colţescu –din Craiova- UEFA s-a pronunţat. Am fost printre primii în media care am dat informaţia respectivă şi se poate verifica prin ora postării pe site. Nu e o laudă, ci momentul unei bucurii nestăvilite. A scris şi „L’Equipe” sub titlul „Affaire PSG – Basaksehir: Pas de racisme, selon l’enqueteur de l’UEFA”. Aşadar, o comisie UEFA, compusă din 10 membri, a investigat toată povestea, concluzionându-şi constatările după primirea şi analiza observaţiilor avocatului spaniol Josep Vandellos, care l-a consiliat pe Sebastian Colţescu. Potrivit raportului membrilor comisiei UEFA „expresiile româneşti <negrul ăla şi ăla negru> nu au conotaţii peiorative sau negative”. Deşi expresiile respective ar putea fi considerate drept controversate în contextul în care erau exprimate şi din cauza foneticii similare, dintre cuvântul „negru” din română şi termenul englezesc „negro”, nu pot fi percepute ca discriminatorii sau rasite. Concluzia raportului UEFA se pliază de fapt, cu exactitate, pe ceea ce preciza, cu luni în urmă preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a cărui demonstraţie de bun simţ era ocultată chiar de „experţii” în lingvistică, din cadrul CNDR, care au cerut demisia doamnei Maria Moţa –membră în colegiu- după ce aceasta l-a apărat public pe Sebastian Colţescu, întrucât a dat dovadă de nerespectarea standardului minim de profesionalism în materie de respectarea drepturilor omului. Decizia UEFA este „un bobârnac” neplăcut pentru preşedintele CNCD, Csaba Asztaloş, care provăduia, fără prea multă reflecţie, că „suntem în faţa unui caz de rasism”. Dar să-l lăsăm pe Csaba Asztaloş şi să-l înţelegem, deşi putea cunoaşte –obligatoriu- că sensul cuvintelor e dat de contextul utilizării lor, apud Ludwic Wittgenstein. S-a scris şi dezbătut mult pe marginea exprimării private a lui Sebastian Colţescu, în dialogul cu arbitrul central al partidei de fotbal menţionată, Ovidiu Haţegan, în cadrul căreia l-a numit pe arbitrul secund al echipei turce, Pierre Achile Webo „acela negru” provocând iritarea excesivă a fostului internaţional camerunez. Ce ar merita reţinut din tot filmul derulat: ne-am apărat lamentabil un compatriot, un român, care nu greşise cu nimic în mesajul său către alt român, Ovidiu Haţegan. Au fost, este adevărat, câţiva ziarişti, nu mulţi, care au probat şi bună credinţă şi cunoaşterea limbii române. Dar din rândul elitei, nici un semnal, de care am fi avut nevoie. Cazul Colţescu a devenit unul complex şi prin faptul că echipa Istanbul Basaksehir este echipa de suflet a preşedintelui Turciei, Regep Tayyip Erdogan, şi am scris în cotidianul nostru, despre acest detaliu şi conexiunile lui. Aş vrea să reamintesc, acum la capătul calvarului trăit de Sebastian Colţescu, excepţionalul articol din „Liberation” „Omul negru”, scris de poetul, scriitorul şi profesorul universitar francez Thomas Clerc, în luna trecută. „Ce cuvânt ar fi trebuit să folosească oficialul pentru a desemna pe cineva pe care nu-l cunoştea?” se întreba semnatarul cronicii. „Domnul antrenor adjunct?”. „The black?” „Oricum ar fi procedat”, continua scriitorul, o să ni se spună că omul nu trebuia desemnat prin culoarea pielii sale, aşa cum a făcut-o de altfel pe Twitter Roxana Mărăcineanu, ministra franceză a Sporturilor, care fără nici cea mai mică onestitate intelectuală vedea în asta o dovadă a rasismului. A desemna pe cineva după culoarea pielii sale nu este, cu excepţia anumitor contexte, ceva rasist în sine. La fel nici cuvântul „negru” nu capătă o conotaţie rasistă, decât în anumite cazuri. În finalul cronicii sale din „Liberation”, Thomas Clerc era de părere că „cel mai şocant a fost falsificarea care a urmat”. Şi avea dreptate. Mulţi dintre „ai noştri” au avut chiar un sentiment de disconfort, la comunicatul UEFA. Şi asta e trist, ca să folosim un eufemism.